Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Producătorul de aluminiu Alro a investit 2,8 mil. dolari într-un cuptor electric pentru îmbătrânirea plăcilor din aliaj de aluminiu

Bursă. Producătorul de aluminiu Alro a investit 2,8...

Autor: Eduard Ivanovici

07.02.2024, 10:08 3237

Alro Slatina (simbol bursier ALR), unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa în funcţie de capacitatea de producţie, a achiziţionat un cuptor de îmbătrânire cu încălzire electrică de la SECO/WARWICK, într-o investiţie de 2,75 milioane de dolari, potrivit unui raport de la Bursă.

„Obiectivul proiectului este de a creşte producţia de produse cu valoare adăugată mare şi foarte mare. Acest cuptor electric de ultimă generaţie va înlocui trei cuptoare alimentate cu gaze naturale, cu scopul de a eficientiza operaţiunile de tratament termic din cadrul Diviziei de Aluminiu Prelucrat a ALRO şi reprezintă un pas important către atingerea obiectivului Companiei de a deveni un producător mai ecologic”, scriu reprezentanţii companiei.

Instalarea cuptorului de îmbătrânire pentru tratamentele termice specifice produselor din aluminiu, alimentat cu energie electrică fără emisii de CO2, şi scoaterea din folosinţă a trei cuptoare pe gaz reprezintă un pas semnificativ în creşterea eficienţei energetice a proceselor tehnologice şi consolidarea eforturilor companiei de a produce aluminiu cu emisii reduse de carbon, adecvat cerinţelor viitoare ale pieţei, reiese dintr-un raport de la BVB.

Totodată, implementarea noii investiţii va permite Alro să optimizeze procesul de tratament termic (îmbătrânire artificială) la care sunt supuse produsele din aluminiu, prin creşterea eficienţei şi prin controlul mai precis al temperaturii şi al altor parametri critici, ceea ce va conduce la o producţie mai performantă de aluminiu cu valoare adăugată ridicată, de calitate superioară.

„Cuptoarele de îmbătrânire sunt proiectate să funcţioneze în intervalul de temperaturi de lucru de la 80°C la 250°C, în conformitate cu standardul AMS 2750G. Uniformitatea temperaturii garantată de-a lungul şarjei la nivelul de +/- 3C a fost atinsă datorită utilizării unui flux optim de căldură în interiorul cuptorului folosind mixere de aer performante şi un sistem de ghidaje care direcţionează fluxul de aer”, se arată în raport.

Acţiunile ALR au scăzut cu 16,4% în ultimele 12 luni, pe un rulaj de 13,9 milioane de lei şi o capitalizare de 1 miliard de lei. Dinamica se compară cu o creştere de 27,4% pe indicele BET în aceeaşi perioadă.

Compania a încheiat primele nouă luni de anul trecut cu afaceri de 2,24 miliarde de lei la nivel consolidat, minus 21% an/an, şi o pierdere netă de 394 milioane de lei, de la pierderi de 109,5 milioane.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO