Burse - Fonduri mutuale

Bursă: Producătorul de bere Bermas din Suceava, pierdere de 460.000 de lei la S1/2023, după ce afacerile au urcat cu 8,4%, la 15,5 mil. lei

Bursă: Producătorul de bere Bermas din Suceava,...

Autor: Tibi Oprea

30.08.2023, 14:39 4298

Producatorul de bere Bermas (simbol bursier BRM) din Suceava a raportat o pierdere netă de 460.160 de lei în primele şase luni din 2023, comparativ cu o pierdere de 174.700 de lei în aceeaşi perioadă din 2022, la o cifră de afaceri de 15,5 mil. lei, cu 8,4% mai mari, arată calculele realizate de ZF pe baza datelor din raportul financiar semestrial publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

„Din punct de vedere al strategiei adoptate ţinând seama de cerinţele pieţei în vederea menţinerii activităţii la standardele de calitate necesare în viitor, s-au făcut cheltuieli semnificative pentru activitatea de marketing şi promovare a sortimentelor de bere, acestea având un impact semnificativ asupra situaţiei financiare a societăţii”, notează compania în raport.

Veniturile totale au fost cu 9,1% mai mari, de 18,6 mil. lei, iar cheltuielile totale au crescut cu 10,7% de la un an la altul, până la 19 mil. lei. Cheltuielile cu amortizarea activelor au crescut cu 17,6%, cele cu salariile cu 44,4%, iar cheltuielile cu materii prime, consumabile şi energie au avut plus 39%. Bermas scrie în raportul semestrial că, în perspectiva S2/2023, costurile de producţie vor creşte semnificativ în continuare.

Bermas are o valoare bursieră de 52,2 mil. lei şi este deţinută în proporţie de 30,9% de Asociaţia Victoria Bermas, în proporţie de 20,8% de PAS Bermas şi în proporţie de 13,6% de Vivat Construct. Acţiunile BRM înregistrează o creştere de 0,8% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 48.700 de lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO