Burse - Fonduri mutuale

Bursele din Rusia şi din Ucraina s-au prăbuşit ieri cu peste 11% şi au contaminat toate pieţele din Europa

Bursele din Rusia şi din Ucraina s-au prăbuşit ieri cu peste 11% şi au contaminat toate pieţele din Europa

Autor: Adrian Cojocar

03.03.2014, 21:54 492
Bursele din regiunea de est a Europei au suferit ieri scăderi ample în contextul în care investitorii se tem că desfăşurările de forţe armate ale Rusiei în Crimeea vor conduce la un conflict armat.

Cel mai violent au reacţionat bursele din Rusia şi Ucraina, ai căror indici de referinţă s-au prăbuşit ieri cu peste 11% fiecare. Corecţiile s-au generalizat la

nivelul burselor din Europa Centrală şi de Est. Spre exemplu, bursele din Polonia şi Ungaria înregistrau corecţii de peste 4%, în timp ce bursele din Austria şi Cehia erau pe minus cu 3,5% şi respectiv 2,3%.

Cea mai puţin afectată era ieri bursa din Bulgaria, care se corecta cu 0,3%.

Mai toate pieţele de pe glob au debutat în luna martie cu corecţii, turbulenţele din zona de est a Europei transmiţându-se cu repeziciune la nivelul celor mai multe burse din lume.

Indicele german DAX a coborât pe parcursul zilei de ieri cu 3,2% pentru ca ulterior scăderile să se tempereze la 2,8%. Totodată, indicele CAC 40 al bursei din Franţa era pe minus cu 2,4%.

Indicele de referinţă al burselor europene, Euro Stoxx 50, era în scădere cu 2,4% spre sfârşitul şedinţei de ieri.

 

Care au fost consecinţele peste Ocean şi în Asia

Bursa americană a reacţionat de asemenea la turbulenţele de pe pieţe, S&P 500, principalul indice al bursei din SUA, pierzând 0,8% în deschiderea zilei. Indicii futures ai bursei din Japonia erau pe minus cu circa 0,5% după ce au coborât ieri noapte cu 1,3%. Titlurile grupului metalurgic rus Mechel au pierdut ieri 23% din valoare, în timp ce acţiunile gigantului rus Gazprom s-au probuşit ieri cu aproape 15%, în condiţiile în care investitorii străini s-au grăbit să-şi reducă expunerile pe această bursă în aşteptarea unui posibil conflict armat şi izolării economice a Rusiei.

Bursa din Rusia a pierdut ieri peste 58 mld. dolari din valoare. Companiile care au activităţi mai importante în Rusia au înregistrat corecţii mai dure.

Spre exemplu, titlurile Carlsberg au pierdut luni 5,4% din valoare, iar acţiunile Société Générale, proprietarul BRD, au coborât cu 6%.

Titlurile Renault, proprietarul Dacia, au suferit de asemenea o depreciere de 5%, iar cele ale UniCredit au pierdut 4,1%.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.03.2014

 
AFACERI DE LA ZERO