• Leu / EUR4.9471
  • Leu / GBP5.7699
  • Leu / USD4.6905
Burse - Fonduri mutuale

Bursele externe sunt pe plus pe fondul unor noi stimulente fiscale din SUA. Extaz şi la Bucureşti, unde indicele BET încheie sesiunea de marţi în creştere cu 1,5%

Bursele externe sunt pe plus pe fondul unor noi stimulente fiscale din SUA. Extaz şi la Bucureşti, unde indicele BET încheie sesiunea de marţi în creştere cu 1,5%

Autor: Tibi Oprea

12.08.2020, 00:00 202

Bursele mondiale au urcat marţi la maximul ultimelor cinci luni şi jumătate, antrenate de noul pachet de stimulente fiscale anunţate de administraţia americană şi de reducerea tensiunilor dintre China şi SUA, în contextul în care oficialii americani şi chinezi vor discuta sâmbătă despre primele şase luni ale primei faze din acordul comercial, potrivit datelor agregate de ZF.

Un ordin al preşedintelui Donald Trump restabileşte o serie de ajutoare de şomaj îmbunătăţite şi suspendă impozitele pe salarii, ceea ce a determinat un entuziasm al investitorilor şi a dus pieţele bursiere la noi maxime. Astfel, indicele american S&P înregistra marţi la ora redactării acestei ştiri o creştere de 0,35%, în timp ce indicele Dow Jones urca cu 1,25%, aceştia ajungând la valorile din luna februarie a acestui an. Un raliu mai puternic a fost înregistrat însă de indicii europeni, dintre care unii au crescut cu mai mult de 2%, unele dintre cele mai bune dinamici fiind înregistrate de companiile auto pe fondul creşterii vânzărilor de maşini din China.

Astfel, indicele londonez FTSE 100 înregistra marţi la ora 17.55 (ora României) o apreciere de 1,3%, indicele german DAX avea plus 1,7%, indicele francez CAC 40 înregistra un plus de 2,15%, indicele italian FTSE MIB şi indicele spaniol IBEX 35 figurau cu un plus de peste 2,6%, în timp ce indicele pan european Stoxx 600 creştea cu 1,4%. Optimismul de pe pieţele externe a influenţat şi Bursa de la Bucureşti, în contextul în care indicele principal BET a închis şedinţa de tranzacţionare de marţi în creştere cu 1,46%, la 8.745,68 de puncte, respectiv la o distanţă de 12,3% faţă de valoarea de la începutul anului. Dinamica indicelui a fost determinate în principal de avansul acţiunilor MedLife (plus 5%), OMV Petrom (plus 3,13%) şi TeraPlast Bistriţa (plus 3,13%).

Tranzacţiile cu acţiuni pe segmentul principal al BVB au fost de 63,1 de milioane de lei, în creştere cu 2,1 milioane de lei faţă de media zilnică a acestui an. Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost Banca Transilvania (17,4 mil. lei), BRD SocGen (8,1 mil. lei) şi Fondul Proprietatea (7,8 mil. lei). Din rândul companiilor din prima ligă bursieră, doar Purcari (-3,04%) şi Nuclearelectrica (-0,12%) au închis sesiunea în scădere, Electrica Conpet Ploieşti şi Alro Slatina au rămas la acelaşi preţ cu cel din şedinţa precedentă, în timp ce restul au înregistrat creşteri.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9471
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9464
Azi: 4.6905
Diferență: -0,3463
Ieri: 4.7068
Azi: 5.7699
Diferență: 0,4055
Ieri: 5.7466
Azi: 4.8974
Diferență: 0,5585
Ieri: 4.8702