Burse - Fonduri mutuale

Business Magazin. Cum a ajuns Valentin Budeş, CFO la Sphera Franchise Group, compania care operează în sistem de franciză lanţurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România, să fie investitor la bursă: Totul a pornit din 2001 pentru că doream să câştig bani. Daca ar putea sa dea timpul înapoi şi să fie şi disciplinat, crede ar fi multimilionar.

Valentin Budeş, investitor: „Am pierdut, mai facem şi greşeli, oameni suntem. Indiferent de câte ori îmi repet că este foarte greu să baţi piaţa, tot mai calc în strĂchini şi ies aiurea de pe anumite poziţii long cu scopul de a răscumpăra mai ieftin.”

Autor: Tibi Oprea

09.10.2022, 19:45 490

Investitori mici şi mari, profesionişti şi debutanţi deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiţii şi lecţii învăţate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toţi” şi a mări rândurile investitorilor din piaţa locală. Toate sfaturile sunt adunate în seria de materiale „Profil de investitor” găzduită de Business Magazin.


Valentin Budeş investeşte din primul an de facultate, când nu existau ordine electronice şi nici bursa nu era atât de dinamică. Chiar şi după încercarea unor crize care i-au speriat şi pe cei mai bravi investitori, după dezamăgiri şi pierderi semnificative în cazul unor alegeri făcute, spune că nu s-a gândit niciodată să părăsească ringul bursier. Cu ce a rămas după mai mult de 20 de ani de investiţii?

„Am început să investesc în 2001 pentru că îmi doream să câştig bani. Ţin minte ca ieri cum a început totul. Eram în primul an de facultate şi mă duceam la cursuri. În timp ce stăteam liniştit aşezat în autobuzul 126, mă bate pe umăr cineva. Era un prieten din copilărie, vecin de bloc, de la scara A”, povesteşte Valentin Budeş, economist în vârstă de 39 de ani.

După întrebările fireşti pe care şi le-au pus, pentru că nu se văzuseră de mult timp, a urmat şi întrebarea „La ce te gândeşti aşa profund?”, dat fiind că prietenul cu un an mai mare l-a observat uitându-se preocupat pe geam. Deşi se simţea stânjenit, Valentin a hotărât să-i raspundă sincer: „Mă tot gândesc cum să fac bani”.

Acesta l-a invitat în ziua următoare pentru a-i arăta cum poate face bani foarte uşor, spune el. Evident că a răspuns invitaţiei, iar a doua zi la ora 11:00 erau amândoi în sala de calculatoare. „Mi-a arătat câteva pagini de internet despre Bursă, apoi totul a decurs natural, iar investiţiile au devenit o pasiune”, continuă el. Născut în Bucureşti, Valentin Budeş a studiat la Facultatea de Studii Economice în Limbi Străine din cadrul ASE, actuala Facultate de Administrarea Afacerilor (FABIZ), secţia franceză şi este absolvent al unui master în contabilitate internaţională tot la ASE.

El ţine minte că în urmă cu 20 de ani deschiderea unui cont de tranzacţionare impunea o sumă minimă de bani. Student fiind însă, situaţia lui financiară nu era una prea grozavă.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO