Burse - Fonduri mutuale

BVB: Banca Transilvania va facilita accesul României în categoria pieţelor emergente

BVB: Banca Transilvania va facilita accesul României în categoria pieţelor emergente

Lucian Anghel, preşedintele BVB (stg.), alături de Paul Prodan, preşedintele BT Securities, Dana-Mirela Ionescu, directorul diviziei de investment banking şi brokeraj a Raiffeisen Bank, şi Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB

Autor: Roxana Pricop

01.02.2016, 00:04 595

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a premiat joi seară, în cadrul unei recepţii private care a marcat inaugurarea Anului Bursier, personalităţile care au contribuit la dez­vol­tarea pieţei de capital în anul 2015. La eveniment, aflat la a treia ediţie, au participat peste 400 de persoane din top ma­na­gementul pieţei de capital, dar şi oficiali ai BNR, Minis­terului Finanţelor Publice şi Ministerului Comuni­ca­ţiilor.

Instituţia anului 2015 pe piaţa de capital a fost de­sem­nată Banca Transilvania. „Premiul a fost oferit companiei care va facilita accesul României la categoria pieţelor emer­gente, cu cea mai mare valoare a free float-ului şi care a înre­gistrat un interes ridicat al investitorilor. Acţiunile băncii au înregistrat o creştere de peste 40% în 2015. Banca Transilvania a fost implicată activ în dezvol­ta­rea co­muni­tăţii de investiţii de retail din România şi în imple­men­tarea noilor principii de guvernanţă corpora­tivă“, po­trivit BVB.

În anii trecuţi, BVB a premiat omul anului pe piaţa de capital, trofeu adjudecat şi în 2013, şi în 2014 de Gabriel Du­mitraşcu, cel care a condus până în ianuarie 2015 direcţia de privatizare din cadrul Departamentului pentru Energie din fostul Minister al Economiei. El a coordonat din partea statului listările Romgaz şi Nuclearelectrica în 2013 şi Electrica în vara anului 2014, cea mai mare listare de la bursa din Bucureşti, în urma unei oferte de acţiuni de 1,9 mld. lei. În 2015, statul nu a mai listat nicio companie, iar in­di­ce­le BET a avut o evoluţie modestă, raportând un minus de 1,1% şi o scădere a lichidităţi. Astfel că piaţa de capital îşi pune speranţele că 2016 ar putea aduce listarea Hi­dro­elec­trica, cea mai valoroasă perlă energetică rămasă în por­tofoliul statului.

„Voi încerca să susţin, prin ceea ce fac, dezvoltarea pieţei de capital din România. Am speranţa că Rom­te­le­com şi Poşta Română se vor finanţa prin intermediul pieţei de capital atât prin emisiune de obligaţiuni, cât şi prin acţiuni“, a declarat în cadrul evenimentului Marius Bostan, ministrul comunicaţiilor.

„Provocarea principală pentru piaţa de capital va fi atragerea companiilor din mediul privat. Este nevoie de o transparenţă pe piaţa de capital pentru trecerea de la statutul de piaţă de frontieră la piaţă emergentă“, a declarat  Anca Dragu, ministrul finanţelor.

Din prognozele Ministerului Finanţelor, în următorii doi ani Bursa de Valori Bucureşti ar putea înregistra o creştere până la 176 miliarde de lei în capitalizare, iar valoarea tranzacţionată ar putea depăşi 16 miliarde de lei. În anul 2015, BVB a raportat o capitalizare de 146 mld. lei şi tranzacţii de 8,8 miliarde de lei.

BVB a mai premiat joi seară participantul cu cea mai mare valoare tranzacţionată pe piaţa de obligaţiuni în 2015, trofeu adjudecat de BT Securities, parte din grupul financiar Banca Transilvania.

Participantul local cu cea mai mare valoare tranzacţionată pe piaţa de acţiuni a fost firma de brokeraj Swiss Capital. Participantul cu cea mai mare valoare tranzacţionată pe piaţa de acţiuni a fost firma de brokeraj Wood&Company din Praga. Cea mai bună evoluţie a preţului unei acţiuni a avut-o IAR Braşov, care au avansat cu 278,3%. Cel mai bun analist pe piaţa de acţiuni în 2015 a fost desemnat Patrick Bărbulescu de la IFB Finwest, câştigător desemnat de votul publicului. Cel mai bun broker de retail în 2015 a fost BT Securities, desemnat în urma votului publicului. Cea mai bună iniţiativă educaţională pe piaţa de capital in  fost „Fluent in Finance“, câştigător desemnat în baza votului publicului.

AFACERI DE LA ZERO