Burse - Fonduri mutuale
Cei mai mari trei brokeri de la Bursă au intermediat 50% din tranzacţiile totale în 2019, cea mai redusă concentrare la vârf din 2012 încoace
Cei mai mari trei brokeri de la Bursa românească - Swiss Capital, BCR şi Wood&Company, au încheiat 2019 cu o cotă de piaţă cumulată de 50% din totalul tranzacţiilor intermediate la Bucureşti, cea mai redusă concentrare de pe podiumul intermediarilor din 2012 încoace, arată datele agregate de ZF. Spre comparaţie în 2018 cei mari trei brokeri de la Bursa românească au avut o cotă de piaţă cumulată de 57%.
Cel mai probabil lipsa de oferte publice de listare şi lichiditatea redusă de pe parcursul anului 2019 au determinat ca investitorii de retail să câştige teren în detrimentul celor mari, adică şi cei afiliaţi băncilor, ceea ce a dus şi la scăderea cotei de piaţă a celor din urmă.
Dar analiştii tot consideră că brokerii au un nivel de concentrare ridicat pe podium, mai ales în contextul în care doar trei intermediari au asigurat jumătate din rulajul de pe o piaţă bursieră în care sunt activi 26 de brokeri.
-
Gen Z. Cei care spun adio României: De ce pleacă în unele cazuri aproape 20% dintre absolvenţii celor mai bune licee din România? „Puţini îşi exprimă intenţia întoarcerii în ţară“
-
Creşterea economică puternică din trimestrul al doilea din 2022, surpriză şi mister: de unde vine ea?
-
Un grup înregistrat în Germania ţinteşte afaceri de 450 mil. euro în România cu trei fabrici de echipamente de protecţie. PPE pariază pe mutarea producţiei din Asia în Europa, pentru a scurta lanţul de distribuţie şi pentru a evita blocaje
-
De la producţia de haine pentru marile branduri la vin sub brand propriu: Antreprenorul Dorel Simiz, care deţine două fabrici mari de textile, a investit într-o cramă în Vrancea
-
Luchi Georgescu, producătorul de mezeluri Meda Prod 98: În toată piaţa se vede o mişcare de contracţie, iar cea mai mare scădere este la produsele cu preţuri mari
-
ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank. Feliciu Paraschiv, Paco: Furnizorii încă majorează preţurile constant, dar scumpirile sunt nejustificate. Oamenii îşi capitalizează businessul pentru că nu ştiu ce va fi la toamnă
-
Un salariu pe zi. O educatoare câştigă între 500 şi 700 de euro net pe lună. Ana Vişian, BestJobs: Pentru rolul de educatoare se caută persoane cu studii pedagogice, responsabile, punctuale, cu abilităţi bune de comunicare şi relaţionare, atenţie distributivă şi spirit de echipă
-
From Vis To Biz, un proiect Ziarul Financiar realizat în parteneriat cu OTP Bank. Duo Distribution, distribuitor FMCG: „Companiile internaţionale reprezintă 70% din business, sunt strategici pentru noi, cu ei deschizi uşa magazinelor“
-
Emisiunea Deschiderea Zilei. Cristian Tudorescu, Investors Club: Inflaţia oferă semne de încetinire. România poate evita recesiunea în 2022 sau anul viitor. Scăderea preţurilor mărfurilor poate simboliza atingerea unui maxim psihologic, spune analistul
-
ZF Logistica Businessului, un proiect ZF & Element Industrial. Marian Pîrvu, Wetterbest: Când o să demarăm o extindere a capacităţilor de producţie şi depozitare, ne gândim să accesăm din nou schema de ajutor de stat
-
Gen Z. Tribe lifestyle. Cum a ajuns un concept din Suedia să-şi găsească publicul într-o cafenea din Iaşi? Cu o investiţie iniţială de aproximativ 60.000 de euro, Andrei Gheorghiţă a creat un adevărat concept în comunitatea ieşeană şi un reper în materie de cafea de specialitate
-
ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank. Jacques-Edouard Savoiu, Sarom Packaging: România are toate şansele de a atrage o investiţie în producţia de sticlă
-
Afaceri de la Zero. Călin Popa a studiat Dreptul în Marea Britanie, dar s-a întors acasă, în Petrila, Hunedoara, şi a creat Carpathian Horse Trekking, prin care organizează drumeţii montane cu cai
-
ZF Agropower. Un producător de mere din Dâmboviţa a găsit soluţia să recolteze o parte din producţie în lipsa forţei de muncă şi să le ofere orăşenilor un „detox“: organizează un eveniment de cules merele în livadă