Burse - Fonduri mutuale

O nouă companie din IT vine la Bursă: Furnizorul de soluţii software Bento vrea să-şi listeze acţiunile pe piaţa AeRO până la finalul anului.”Piaţa de capital este o opţiune viabilă pentru atragerea de finanţare”

O nouă companie din IT vine la Bursă: Furnizorul de soluţii software Bento vrea să-şi listeze acţiunile pe piaţa AeRO până la finalul anului.”Piaţa de capital este o opţiune viabilă pentru atragerea de finanţare”

Autor: Cristina Bellu

20.10.2021, 09:45 1089

Bento – Intellectually Curious, companie antreprenorială românească specializată în dezvoltarea şi implementarea de soluţii software şi furnizarea de servicii de infrastructură IT şi cloud, anunţă intenţia de listare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti a acţiunilor sale, care vor fi disponibile sub simbolul BENTO, până la finalul anului.

Înainte de listare, compania va efectua un plasament privat pentru a atrage 6 milioane de lei de la investitorii pe bursă, în vederea dezvoltării de produse software proprii şi scalării produselor şi serviciilor sale către noi clienţi şi verticale de business.

Plasamentul privat este estimat să aibă loc în luna noiembrie şi va fi intermediat de TradeVille, în timp ce Cornerstone Communications va fi Consultantul Autorizat al Bento după listare.

„Piaţa de capital reprezintă pentru noi o opţiune viabilă pentru atragerea de finanţare destinată continuării şi consolidării dezvoltării de produse software proprii. Cu sprijinul investitorilor BVB avem încredere că vom duce Bento la următorul nivel în ceea ce priveşte activitatea companiei atât în România cât şi la nivel internaţional,” spune Vlad Bodea, cofondator şi Executive Managing Partner al Bento. 

Bento dezvoltă şi implementează soluţii software şi furnizează servicii de infrastructură IT şi cloud pentru companii active în industrii multiple, precum energie, FMCG, utilităţi, telecomunicaţii, sănătate, agricultură, IT, media, industrie alimentară, distribuţie, transporturi şi servicii. Compania deţine un portofoliu diversificat de clienţi format din companii multinaţionale din România, SUA şi Elveţia. De asemenea, Bento este partener cu furnizori precum Microsoft, HPE şi CISCO.

Infuzia de capital va fi utilizată pentru dezvoltarea tehnologică şi scalarea comercială a produselor software proprii dezvoltate de companie, cu accent pe Bento Field Service Management şi Bento Mobile Device Management, realizarea de noi parteneriate în cadrul diviziei IT, Infrastructură & Cloud şi creşterea prezenţei Bento la nivel internaţional.

„Decizia de a ne lista pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti vine într-un context favorabil pentru industria de IT atât la nivel local cât şi global. Vrem ca împreună cu investitorii BVB să dezvoltăm compania, în special produsele noastre software şi să ne extindem şi mai puternic portofoliul de clienţi inclusiv la nivel internaţional,” adaugă Radu Scarlat, Partener şi General Manager al Bento.

Bento a fost înfiinţată în urmă cu 17 ani de Adrian, Corneliu şi Vlad Bodea sub numele de 2B Inteligent Soft. În 2006, Radu Scarlat se alătură 2B Inteligent Soft şi împreună cu Vlad Bodea transformă compania în conceptul Bento. Astăzi, compania are peste 70 de angajaţi, specializaţi în project management, analiză, prototipare, dezvoltare, testare, implementare, integrare şi mentenanţă, care au capacitatea de a dezvolta produse software personalizate pentru clienţi.

Anul trecut, Bento a raportat afaceri de 15,3 milioane de lei şi un profit net de 1,8 milioane de lei. În primele şase luni din 2021, Bento a atins venituri de 11,9 milioane de lei, o creştere record de 88% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania estimează o cifră de afaceri de 26 milioane de lei pentru întreg anul 2021 şi un profit net de 4 milioane de lei.

AFACERI DE LA ZERO