Burse - Fonduri mutuale

Costin Brumă, broker al Swiss Capital, despre listarea la Bursă a Hidroelectrica. Este un început bun, fiind cel mai mare volum avut vreodată de o acţiune tranzacţionată în timp real

Costin Brumă, broker al Swiss Capital, despre listarea...

Autor: Eduard Ivanovici

12.07.2023, 11:32 664

În prima oră şi jumătate de trading pe Bursa de Valori Bucureşti, acţiunile Hidroelectrica (simbol bursier H2O) urcau cu 8,2% pe tranzacţii de 354 de milioane de lei, un nivel record de lichiditate pentru o companie tranzacţionată în timp real la BVB, spune Costin Brumă, broker al Swiss Capital, unul dintre intermediarii care au lucrat la oferta publică de vânzare de acţiuni (IPO) Hidro.

„Eu zic că este un început bun, văzând un 9% în prima zi pentru o acţiune văzută mai degrabă drept un cash cow, deci o companie cu o limitare pe creştere. Este cel mai mare volum avut vreodată de o acţiune tranzacţionată în timp real. Din acest punct de vedere, listarea Hidroelectrica readuce bursa în vizorul investitorilor. Ştim că, de un an, fondurile de pensii au fost într-o continuă aşteptare”, explică reprezentantul Swiss Capital.

Costin Brumă a fost invitat în cadrul videoconferinţei „H2O Day. Debutul Hidroelectrica la BVB după cel mai mare IPO din Europa din 2023” organizată de ZF cu ocazia listării pe piaţa locală de capital a celei mai profitabile companii din portofoliul statului român, fiind transmisă live pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar.

 

Ce a mai declarat brokerul:

 
  • A fost o perioadă de aşteptare a fondurilor de anul trecut, de când au început zvonurile şi procesul de selecţie a brokerilor. Ştiind că oferta este atât de mare, au căutat să îşi păstreze lichidităţile necesare pentru a avea maximul de cash pentru ofertă.
 
  • Interesul va migra de la Fondul Proprietatea către Hidroelectrica. FP îşi va pierde încet-încet din interes odată ce dividendul special din oferta Hidro va fi plătit. Capitalizarea bursieră se va reduce, procentajul în indicii locali va scădea în favoarea Hidroelectrica.
 
  • Hidroelectrica este o acţiune de pensionari în sensul în care îţi asigură pe termen mediu-lung un dividend constant, despre care cred că va fi printre cele mai bune dintre companiile listate. Dacă ne uităm la cheltuielile de investiţii pentru următoarea perioadă, ei se pot menţine la nivelul de 90% distribuire a profitului din acest punct de vedere. Pot menţine planul în următorii ani.
 
  • Banii distribuiţi de FP sub formă de dividende vor fi reinvestiţi în bursa locală, inclusiv în Hidroelectrica, care ar putea creşte de la o pondere de 14% la 17% din BET. Din acest punct de vedere, este un lucru pozitiv.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO