Burse - Fonduri mutuale

Cu portofoliul ZF Conservator puteaţi salva pierderile de pe bursa anul acesta

Autor: Adrian Cojocar

30.12.2011, 00:00 904

Portofoliul ZF Conservator, creat de Ziarul Financiar pentru a simula o strategie de investiţii defensivă pe Bursă, a înregistrat în perioada 31 decembrie 2010 - 28 decembrie 2011 o scădere de numai 1,9%, comparativ cu o pierdere de 19,1% în cazul principalului indice al bursei, BET.

Portofoliul ZF Conservator a bătut indicele BET şi anul trecut, când a adus în intervalul 31 decembrie 2009 - 22 decembrie 2010 o creştere de 16%, faţă de 9,6% în cazul indicelui BET.

Dacă anul trecut cea mai bună evoluţie din cadrul portofoliului virtual ZF Conservator a avut-o Transgaz Mediaş (TGN), cu un plus de 78%, anul acesta randamentul a fost susţinut de o creştere de 133% a acţiunilor producătorului de ulei Argus Constanţa (UARG).

Aprecierea puternică a acestor titluri a venit pe fondul luptei duse între SIF Oltenia şi omul de afaceri Cătălin Chelu pentru controlul companiei.

Lupta nu s-a finalizat încă şi CNVM a decis să suspende începând cu luna septembrie titlurile Argus de la tranzacţionare până la clarificarea situaţiei companiei.

Totodată, o diferenţă notabilă între portofoliul ZF Conservator şi indicele BET este faptul că în componenţa acestuia din urmă acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au cea mai mare pondere, de 20,1%, iar titlurile fondului au scăzut pe bursă în acest an cu 32,5%, reprezentând una dintre cele mai slabe evoluţii dintre blue-chips-uri.

Portofoliului ZF Conservator este format în ordinea ponderilor cele mai importante din acţiuni OMV Petrom (SNP), Transgaz Mediaş (TGN), BRD Societe-Generale (BRD), Antibiotice Iaşi (ATB), Remedia Deva (RMAH), Bermas Suceva (BRM), Conpet Ploieşti (COTE), Argus Constanţa (UARG), OTP Wise Ro (WRO) şi OTP Green Energy (GRE).

Dacă în cadrul indicelui BET doar acţiunile Azomureş Târgu-Mureş (AZO) s-au apreciat anul acesta, în cadrul portofoliului ZF Conservator patru acţiuni au adus un randament pozitiv în intervalul analizat.

Titlurile producătorului de bere Bermas au câştigat anul acesta 7,7%, iar unităţile fondurilor închise ale OTP listate pe bursă Green Energy şi Wise Ro au urcat în 2011 cu 13,5% şi respectiv 8,9%, compensând astfel scăderile înregistrate de acţiunile mai lichide de pe bursă, precum Petrom, Transgaz şi BRD, care s-au corectat cu peste 20% fiecare.

Portofoliul ZF Moderat, creat de Ziarul Financiar pentru a simula o strategie de investiţii echilibrată pe Bursă, a consemnat anul acesta o scădere similară cu cea a indicelui BET, respectiv de 21,4%.

Pe de altă parte, portofoliul ZF Agresiv, creat de Ziarul Financiar pentru a simula o strategie de investiţii agresivă pe Bursă s-a depreciat cu 36,7% în 2011 în condiţiile în care acţiunile volatile din componenţa sa au scăzut mai mult decât majoritatea titlurile listate la bursă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO