Burse - Fonduri mutuale

Dan Lupu, Partner, Earlybird Venture Capital - unul dintre primii investitori în UiPath: Ar fi de mirare ca UiPath să se listeze la bursă în perioada următoare

Dan Lupu, Partner, Earlybird Venture Capital - unul...

Autor: Răzvan Botea

16.10.2018, 14:03 802
UiPath, prima companie românească care a depăşit valoarea de piaţă de un miliard de dolari, este puţin probabil să se listeze la bursă în perioada următoare, deoarece creşte prea repede pentru a fi susţinută de piaţa publică, a spus Dan Lupu, Partner, Earlybird Venture Capital, în cadrul evenimentului ZF Digital Summit 2018. „Ar fi de mirare să se listeze în perioada următoare, firma creşte foare rapid, anul trecut a crescut de 5 ori, anul acesta va creşte din nou de câteva ori. În momentul în care treci de o creştere de 100% pieţele publice nu pot susţine.” UiPath în mod cert este cea mai bună investiţie de până acum, spune investitorul : „Un fost coleg de MBA mi-a dat un telefon şi m-a întrebat dacă vreau să mă vad cu Daniel. Am înţeles produsul, am crezut ca înţeleg oportunitatea de piaţă, dar a durat ceva până ne-am decis să investim. A trebuit să ne punem de acord că avem aceeaşi viziune cu privire la dezvoltarea companiei, etică, şi aşa mai departe”. Alte declaraţii: ♦ Ca sfat pentru start-up-urile româneşti, cred că, în primul rând, ar trebui să aibă o discuţie cinstită cu ei inşişi şi să se întrebe dacă oportunitatea pe care o prezintă este capabilă să ajungă la o valoare de piaţă de cel puţin 200 mil. dolari. Produs bazat pe tehnologie, să se adreseze unei pieţe dacă nu globală, cel puţin regională.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO