♦ Banca Transilvania, pe primul loc în clasamentul BVBescu ♦ SafeTech, companie proaspăt listată, direct pe locul trei.
Cele mai recente listări la Bucureşti, la care s-au adăugat şi finanţările statului român la dobânzi de 4,5% pe an prin titlurile de stat Fidelis, dar şi deschiderea de conturi online cu un selfie cu buletinul, au atras atenţia mai multor români spre piaţa de capital astfel că numărul conturilor de tranzacţionare s-a majorat cu 12.000 pe parcursul anului pandemiei.
Acesta este şi contextul în care platforma de educaţie financiară BVBescu.ro a dezvoltat un indice care măsoară interesul micilor investitori faţă de companiile listate la Bursa de la Bucureşti. „BVBescu retail pulse chart este un indice dezvoltat de comunitatea BVBescu.ro, unde există aproximativ 2.500 de investitori care sunt invitaţi să voteze într-un sondaj. Vrem să aflăm părerea investitorilor de retail cu privire la care sunt cele mai interesante companii din punctul lor de vedere“, spune Mircea Iliescu, investitor şi fondator al platformei de educaţie financiară BVBescu.