Producătorul farmaceutic Antibiotice Iaşi (ATB), controlat de stat prin Ministerul Sănătăţii, a realizat după primele şase luni ale anului vânzări de 103,8 mil. lei (23,6 mil. euro) pe piaţa internă, cu 5,1% peste cele din perioada similară a anului trecut, iar exporturile au avansat cu 7%, la 46,8 mil. lei (10,6 mil. euro).
Antibiotice are în plan să îşi majoreze afacerile prin intensificarea exportului şi lansarea de produse noi, astfel că ţinta pentru anul 2016 este creşterea cifrei de afaceri la export la cel puţin 25 mil. euro. Antibiotice exportă produse finite în 72 de ţări, fiind unul dintre principalii exportatori de pastile de pe piaţa locală.
Reprezentanţii companiei au afirmat la începutul acestui an că unul dintre obiectivele companiei este consolidarea poziţiei de lider mondial pentru substanţa activă Nistratină, folosită în tratamentul infecţiilor fungice.
„Cantitatea de Nistratină exportată în primul semestru al anului 2014 a fost cu 15% mai mare decât în anul precedent, principalele pieţe în creştere fiind Asia şi Africa“, se arată în raportul semestrial publicat de Antibiotice pe site-ul bursei de la Bucureşti.