Burse - Fonduri mutuale

Finanţe personale. Zece acţiuni din 10 ale BET au fost pe plus în două luni. „Teoretic, potenţial de creştere mai este“

Finanţe personale. Zece acţiuni din 10 ale BET au fost...

Autor: Liviu Popescu

02.03.2017, 00:07 1212

Preţurile acţiunilor a 10 din cele 10 componente ale indicelui de referinţă BET afişează plusuri de la înce­pu­­tul anului, chiar şi de 32% cum este cazul Nuclear­elec­trica, evoluţie datorată în mare temperaturilor scăzute din primele săptămâni ale anului, care au dus la consum mai ma­re de energie electrică, dar şi datorită deciziei guver­nu­lui Grindeanu de a impune un prag de 90% al distribuţiei din profit spre dividende faţă de 50% cât era anterior.

Cum şi indicele BET este pe maxime de la criză încoa­ce, acţiunile unor companii de stat se tranzacţio­nează la cel mai ridicat preţ din ultimii ani, iar pe plan extern investitorii susţin că acţiunile au crescut prea mult şi sunt vulnerabile, ce ar putea să se întâmple pe bursa de la Bucureşti?

„Potenţial teoretic de câştig mai este. Sunt şi aspecte conjucturale care au dus la creşterea preţului acţiunilor care nu au legătură neapărat cu piaţa. Unul dintre acestea a fost decizia  guvernului Grindeanu“, explică analistul pe piaţa de capital Rareş Nilaş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO