Burse - Fonduri mutuale

Franklin Templeton a reluat achiziţiile de acţiuni Petrom

Franklin Templeton a reluat achiziţiile de acţiuni Petrom

Foto: Silviu Matei

Autor: Andrei Chirileasa

16.11.2012, 00:01 907

Fondurile de investiţii administrate de grupul american Franklin Templeton, care gestionează şi activele de 2,84 mld. euro ale Fondului Proprietatea (FP), au cumpărat miercuri un pachet de 3,25 de milioane de acţiuni OMV Petrom (SNP) în valoare de 1,28 mil. lei (284.000 de euro), potrivit raportărilor transmise bursei. Templeton a fost în acest an unul dintre principalii cumpărători de acţiuni Petrom. De la mijlocul lunii august până în prezent, Templeton a cumpărat 167,5 milioane de acţiuni Petrom, în valoare de 66 mil. lei (14,6 mil. euro). Cele mai mari achiziţii au fost în august şi septembrie, pe fondul vânzărilor realizate de fondurile administrate de americanii de la Artio. De la mijlocul lunii octombrie, Templeton nu mai cumpărase nicio acţiune. Între timp, Petrom a raportat rezultatele la nouă luni, respectiv un profit net de 2,89 mld. lei, în scădere cu 1% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2011. Achiziţiile derulate de Templeton au susţinut creşterea cu 36% a acţiunilor Petrom de la începutul anului. Fondul Proprietatea deţine o participaţie de 20,1% din compania petrolieră, care are o pondere de 36% în portofoliul fondului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO