Burse - Fonduri mutuale

Guvernul Ponta promite şi el listări

Guvernul Ponta promite şi el listări

Autor: Andrei Chirileasa

01.02.2013, 00:07 1262

Guvernul Victor Ponta anunţă că vrea să listeze pe bursă un pachet de 12% din compania de distribuţie şi furnizare a energiei electrice Electrica şi pachetele majoritare de acţiuni ale complexurilor energetice Oltenia şi Hunedoara, oferte prin care ar vrea să strângă minimum 650 mil. euro pentru finanţarea investiţiilor celor trei companii.

Asta reiese din trei proiecte de hotărâre de guvern publicate în ultimele zile pe site-ul Ministerului Economiei. Conform înţelegerilor cu FMI, Guvernul ar trebui să selecteze în aprilie consultanţii, iar ofertele ar trebui să aibă loc până la finalul anului. Astfel, Ponta, la fel ca predecesorii săi, Emil Boc, Călin Popescu Tăriceanu şi Adrian Năstase, vine cu propria listă de companii de listat. Din 2004 până în prezent, zeci de companii de stat din energie, transporturi sau telecom au fost incluse pe liste de privatizare prin bursă, dar efectiv au fost listate doar Transelectrica (în 2006) şi Transgaz (în 2007). Celelalte au rămas promisiuni.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO