Burse - Fonduri mutuale

Holde Agri Invest vrea să atragă 29 mil. lei: investitorii pot subscrie acţiuni în prima etapă a majorării de capital la preţul de 1,38 lei, ceea ce ar asigura un randament de 16%

Holde Agri Invest vrea să atragă 29 mil. lei: investitorii pot subscrie acţiuni în prima etapă a majorării de capital la preţul de 1,38 lei, ceea ce ar asigura un randament de 16%

Autor: Tibi Oprea

21.05.2021, 14:27 1085

Holde Agri Invest (simbol bursier HAI), companie românească care operează terenuri agricole, a anunţat vineri la Bursa de la Bucureşti că va emite în operaţiunea de majorare a capitalului, care va fi organizată în două etape, un număr de 21 de milioane de acţiuni noi de clasă A cu o valoare nominală de 1 leu pe unitate. Potrivit calculelor realizate de ZF, suma pe care compania vrea să o atragă este de 29 mil. lei.

“În prima etapă, investitorii vor putea cumpăra acţiuni nou emise pe baza numărului de drepturi de preferinţă. Pentru a subscrie o nouă acţiune, sunt necesare 1,773458142857143 drepturi de preferinţă, cu rotunjire la cel mai apropiat număr natural inferior. Drepturile de preferinţă cu simbol HAIR01, au fost încărcate în conturile acţionarilor în data de 05.04.2021. Drepturile de preferinţă vor fi tranzacţionate pe piaţa SMT-AeRO a Bursei de Valori Bucureşti”, se arată în raportul de la bursă.

În perioada 25-31 mai, drepturile de preferinţă HAIR01 vor putea fi tranzacţionate pe SMT-ul BVB. În perioada 4 iunie-3 iulie 2021 se va derula prima etapă, pe 5 iulie va fi publicat raportul despre încheierea primei etape, în timp ce în perioada 6-19 iulie 2021 se va derula plasamentul privat pentru acţiunile rămase nesubscrise.

Astfel, preţul din prima etapă a tranzacţiei a fost stabilit la 1,38 de lei pe acţiune, care include valoarea nominală de 1 lei şi prima de emisiune de 0,38 lei. “Preţul a fost calculat utilizând formula specificată şi agreată de acţionari în Hotărârea membrilor Consiliului de Administraţie al Holde Agri Management S.R.L. din 16.03.2021, şi anume preţul mediu ponderat pe acţiune de clasă A pentru perioada de 60 de zile anterioare datei depunerii prospectului la ASF, cu un discount de 20%. Prospectul a fost depus la ASF în data de 05.05.2021. Preţul pe acţiune de clasă A a fost stabilit conform formulei matematice: Preţul de emitere â (preţul mediu ponderat al acţiunii de clasa A din ultimele 60 de zile * 0,80) + 0,01 lei.”

Potrivit calculelor realizate de ZF, subscrierea ar oferi investitorilor un randament de 16% la preţurile curente de tranzacţionare.

Acţiunile de clasă A care rămân nesubscrise după încheierea primei etape vor fi oferite într-un plasament privat la un preţ care se va încadra în intervalul 1,39 lei şi 1,55 lei pe acţiune.

Operaţiunea de majorare a capitalului social a fost aprobată prin decizia Holde Agri Management, Administratorul Unic al companiei, din 16 martie 2021. Operaţiunea de majorare a capitalului social se realizează în conformitate cu hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor a Companiei din data de 12 februarie 2021. Prospectul a fost aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în data de 19 mai 2021.

Holde Agri Invest are 68,9 mil. lei capitalizare. De la începutul anului, acţiunile HAI înregistrează un avans de 19,94%, pe fondul unor tranzacţii de 12,8 mil. lei, arată datele BVB.

AFACERI DE LA ZERO