Burse - Fonduri mutuale

Horia Gustă, preşedinte AAF şi CEO Certinvest: Bursa este pentru toţi. Atât pentru cei care se pricep, dar şi pentru cei care nu au cunoştinţe şi consideră că posibilitatea de a fi acţionar la Banca Transilvania sau Petrom este extrem de interesantă

Horia Gustă, preşedinte AAF şi CEO Certinvest: Bursa este pentru toţi. Atât pentru cei care se pricep, dar şi pentru cei care nu au cunoştinţe şi consideră că posibilitatea de a fi acţionar la Banca Transilvania sau Petrom este extrem de interesantă

Autor: Liviu Popescu

16.11.2020, 12:12 464

“Bursa este pentru toţi”, spune Horia Gustă, preşedinte al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF) şi director general al administratorului de fonduri mutuale Certinvest.

“Atât pentru cei care se pricep foarte bine, nu neapărat investitorii instituţionali, ci şi persoane fizice care au cunoştinţe temeinice şi care doresc să investească în instrumente complicate sau complexe, dar şi pentru cei fără cunoştinţe şi care pur şi simplu consideră că posibilitatea de a fi acţionar la Banca Transilvania sau Petrom este una extrem de interesantă şi poate să le aducă randamente foarte bune pe termen lung”, spune Horia Gustă la Webminarul “Cum a evoluat peisajul investiţional în ultimii 25 de ani”, organizat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

În această săptămână, bursa românească aniversează 25 de ani de la redeschidere, respectiv 25 de ani de la primele tranzacţii din 20 noiembrie 1995.

În prima şedinţă de atunci au fost realizate 45 de tranzacţii, cu volum total de 905 acţiuni care au aparţinut unui număr de 6 companii listate.

În prezent, la BVB sunt 352 de companii listate pe segmentul principal şi Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) şi se tranzacţionează zilnic, în medie, peste 42 milioane de acţiuni.

Pentru a marca cei 25 de ani de bursă modernă, BVB organizează zilnic în această săptămână o serie de evenimente de la ora 10:00.

“De la o simplă acţiune pe care o poate cumpăra un investitor, până la produse derivate complexe, cred că bursa de valori îţi oferă toată gama de produse pentru investitori. Deci este pentru toţi, indiferent de nivelul studiilor sau al educaţiei financiare”, spune Horia Gustă.​

AFACERI DE LA ZERO