Burse - Fonduri mutuale

Investitorii de la bursă încep anul în forţă: Indicele BET-TR, care include şi dividendele, a urcat cu 18% ultimele 12 luni, un sfert din această creştere fiind generată în primele două luni din 2021

Investitorii de la bursă încep anul în forţă:...

Autor: Roxana Rosu

08.03.2021, 14:22 500

Piaţa de capital din România a crescut cu 18% în ultimele 12 luni, iar aproape un sfert din această creştere a fost realizat în primele două luni din 2021, arată datele publicate luni de BVB.

Astfel, în ultimele 12 luni, indicele BET-TR, care include si dividendele, a crescut cu 17,7%. În ultima sedinta de tranzactionare din februarie 2020 BET-TR se afla la un nivel de 14.599 de puncte, pentru ca la finalul lunii trecute să ajunga la 17.179 puncte.

Aproape un sfert din ritmul total de crestere din ultimele 12 luni, de peste 4 puncte procentuale, a fost realizat în ianuarie si februarie 2021.

Pe Piata Reglementata a BVB au fost realizate tranzactii totale de 2,25 miliarde lei în ianuarie-februarie 2021, un plus 16,4% fata de perioada similară din 2020.

Pe Sistemul Multilateral de Tranzactionare, valoarea cumulata a tranzactiilor a ajuns la 187 milioane lei in primele doua luni ale anului comparativ cu un nivel de 42 de milioane de lei in 2020, ceea ce inseamna o crestere de 343%.

„Remarcam un interes crescut pentru companiile asa-numite de crestere listate pe segmentul AeRO al BVB, dar si pentru companiile cu un istoric solid listate pe piata reglementata. Aceasta efervescenta este reflectata si in nivelul de tranzactionare cu diferite tipuri de instrumente financiare, iar valoarea totala a tranzactiilor a depasit 2,4 miliarde de lei in primele doua luni luand in calcul cele doua piete care au avut cresteri semnificative, de 16% pentru piata reglementata si de 340% pentru AeRO. Anul 2021 a inceput intr-o nota puternic optimista pentru Bursa de Valori Bucuresti. Acest fapt este rezultatul cumulativ, pe de o parte, al eforturilor constante depuse de BVB de a se promova ca un pilon esential de finantare si, pe de alta parte, de o intelegere mai buna si incredere sporita in randul actionarilor companiilor romanesti care sesiseaza oportunitatile multiple oferite de prezenta pe bursa,” a declarat Radu Hanga, Presedintele Consiliului de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti.

Din martie, Romania este prezentă în structura indicilor FTSE Russell cu patru companii: Banca Transilvania si Nuclearelectrica in indicii All-Cap, Bittnet si TeraPlast in indicii Micro Cap.

”Sunt sanse ca aceasta lista sa includa, in cadrul evaluarilor din 2021 ale FTSE Russell, cel putin inca o companie”,  a afirmat Adrian Tanase, Directorul General al BVB

În plus, lichiditatea medie zilnica a fost în acest an peste nivelul aceleiasi perioade din 2020, arătând creşterea interesului investitorilor pentru piaţa de capital locală.

Investitorii prezenti pe bursa romaneasca au tranzactionat în 2020 instrumente financiare in valoare totala de 18,3 miliarde lei, echivalentul a 3,77 miliarde euro. A fost cea mai mare valoare anuala inregistrata vreodata pe segmentul principal al bursei romanesti si a depasit cu aproape 25% recordul anterior consemnat in anul 2007.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO