Burse - Fonduri mutuale

Investitorii sunt prudenţi după creşteri din cauza turbulenţelor externe

Investitorii sunt prudenţi după creşteri din cauza...

Autor: Monica Juganaru

18.06.2013, 19:04 161

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,2% în şedinţa de marţi, într-o piaţă în care titlurile Erste Bank (EBS), Fondul Proprie­tatea (FP) şi patru deal-uri cu acţiuni BRD au asigurat peste 70% din lichiditatea de 22,44 milioane de lei.

Brokerii spun că investitorii sunt mai precauţi în condiţiile în care acţiunile s-au apreciat, iar volatilitatea de pe pieţele externe a crescut în ultima perioadă.

„În aşteptarea deciziilor şi declaraţiilor pe care le va face şeful Fed zilele următoare, piaţa locală a fost şi în şedinţa de astăzi într-o stare de ex­pectativă, singurele evenimente im­portante fiind doar câteva tranzacţii de tip deal. Starea actuală este normală şi caracterizează în mare parte ultima perioadă, în condiţiile în care ma­joritatea investitorilor au devenit mai prudenţi odată cu turbu­lenţele de pe pieţele internaţionale. În acelaşi timp, creşterea continuă a acţiunilor locale nu le-a mai oferit confortul de a intra la cumpărare, ceea ce a făcut ca piaţa să intre parcă într-un con de umbră“, a declarat Mihai Mureşian, directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest.

Conducerea Fed începe marţi o şe­dinţă de politică monetară care se va de­rula pe parcursul a două zile.

Măsurile băncii centrale americane pentru sus­ţi­nerea economiei includ o rată cheie de do­bândă apropiată de zero şi achiziţii de obli­gaţiuni, care trebuie să scadă dobân­zile la împrumu­turile pe termen lung.

Lichiditatea bursei a fost asigurată de transferuri cu titlurile Erste Bank (5,23 milioane lei), Fondul Proprietatea (4,44 milioane lei) şi tranzacţii negociate cu titluri BRD (6,47 milioane lei).

Acţiunile Erste Bank au urcat cu 2,57% , la 107,7 lei, iar titlurile Fondul Proprietatea au crescut cu 0,15%, la 0,648 lei. Transferurile cu acţiunile BRD au fost realizare la un preţ de 7,8 lei/titlu, în scădere cu 1,89% faţă de nivelul de referinţă. Pe piaţa pricipală, acţiunile au închis la o cotaţie de 7,81 lei, în scădere cu 1,76% faţă de referinţă.

La sfârşitul zilei, indicele BET-FI a fost cu 0,24% peste nivelul de la finalul şedinţei precedente. BET-FI include acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea.

Transferuri deal au fost înregistrate şi pentru acţiunile OMV Petrom (1,66 mi­lioane lei) şi SIF Oltenia (539.000 lei). Un rulaj important, de 1,13 mi­lioane lei, a fost consemnat de acţiunile Transgaz (TGN), care au închis la un preţ de 189,8 lei, în scădere cu 0,63% faţă de referinţă.

„În momentul de faţă cred că toţi jucătorii sunt atenţi la orice informaţie apare, iar dacă supoziţiile vor deveni o certitudine pieţele vor răspunde imediat şi va fi dictată tendinţa pentru perioada următoare. În orice caz, pentru perioada verii nu cred că ne putem aştepta la o situaţie mult diferită de cea actuală“, a spus Mureşian.

Acţiunile europene afişează creş­terei de până la 0,9%, în linie cu piaţa ame­ricană, susţinute de date peste aştep­tări din SUA privind numărul auto­ri­zaţiilor de construcţie, în luna mai.


Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 19.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO