Burse - Fonduri mutuale

Pe o lichiditate în creştere faţă de şedinţa precedentă, BET se apreciază cu 0,4% şi ajunge la un avans de circa 14% anul acesta. BET-FI, unde sunt incluse SIF-urile şi Fondul Proprietatea, singurul indice pe minus

Pe o lichiditate în creştere faţă de şedinţa...

Autor: Eduard Ivanovici

30.08.2023, 18:17 488

Indicele BET, de referinţă pentru Bursa de la Bucureşti, a crescut miercuri, 30 august cu 0,43% la peste 13.250 de puncte, marcând astfel a treia şedinţă consecutivă pe plus de săptămâna aceasta. Luni şi marţi, BET s-a apreciat cu 0,6%, respectiv 0,73%. Dinamica din 2023 este de plus 13,7%.

Benchmark-ul a înregistrat creşteri în şapte din ultimele zece şedinţe. Evoluţia de astăzi a fost susţinută de emitenţi precum TeraPlast Bistriţa (2,5%), Transgaz (2%), Sphera Franchise Group (2%), Electrica (1,75%), BRD SocGen (1,7% şi Conpet (1,1%). Din cele 20 de companii incluse în indice, şase au fost pe minus, de la 0,3% pe One United Properties şi 1,5% în cazul Transelectrica.

Lichiditatea pe întreg segmentul de acţiuni a ajuns la 68,45 de milioane de lei, cu 23,4% peste nivelul de 55,47 milioane de lei al şedinţei precedente, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

Din toţi indicii, doar BET-FI, care include societăţile de investiţii financiare şi Fondul Proprietatea, a consemnat pierderi, respectiv 0,33%, fiind de asemenea singurul indice de la BVB aflat în teritoriu negativ în 2023.

Creşterile au fost cuprinse între 0,34% pe ROTX, indice dezvoltat de BVB în parteneriat cu Bursa de la Viena, şi 0,7% în cazul BET-NG, unde sunt prezente companiile din energie şi utilităţi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO