Burse - Fonduri mutuale

Lucian Isac, Estinvest: Investiţia la bursă înseamnă un surplus la pensie, înseamnă locuri de muncă pentru copiii noştri

ZF Capital Market Summit, 3rd edition

Lucian Isac, Estinvest: Investiţia la bursă înseamnă...

Autor: Alex Ciutacu

18.03.2024, 17:44 951

Rolul pe care bursa îl poate avea atât la nivelul finanţelor personale, cât şi la nivelul dezvoltării economice a ţării ar trebui explicat mai mult către populaţie şi către mediul local de business, a declarat Lucian Isac, CEO Estinvest, în cadrul ZF Capital Market Summit, 3rd edition.

„Ce înseamnă investiţia într-o acţiune? Înseamnă investiţia în viitorul oricăruia dintre noi, înseamnă un surplus la pensie, înseamnă locuri de muncă pentru copiii noştri, locuri de muncă care vor fi în măsură să creeze plus valoare prin taxele pe care le încasează bugetul. Asta înseamnă spitale, înseamnă şcoli, înseamnă modernizarea României”.

El este de părere că pentru a atrage mai multe IMM-uri la bursă şi un număr mai mare de investitori din rândul cetăţenilor trebuie ca bursa să fie explicată într-un mod cât mai simplu, prin mesaje care să se adreseze unui număr cât mai mare de oameni.

„Piaţa de capital, bursa de valori, este cred cea mai directă legătură între dezvoltarea României şi stadiul în care ne alăm. Ce vrem să facem? Vrem să fim o ţară dezvoltată? Atunci trebuie să devenim investitori”.

Ce a mai declarat în cadrul ZF Capital Market Summit, 3rd edition:

  • Aşa cum e campania cu beţi doi litri de apă pe zi ar trebui să existe o campanie în toată mass-media legată de bursă.
  • Apropo de PNRR şi de banii pentru listări pe AeRO sau pe piaţa reglementată, ce ar fi dacă o parte din banii aceştia ar fi direcţionaţi către mai multe evenimente de educaţie financiară astfel încât lumea să conştientizeze. Instruind lumea categoric vom avea de câştigat, atât societăţile listate, cât şi noi. Cum vom face să atragem mai multe IMM-uri? Aşa vom face.
  • Dacă ne gândim strict la piaţa AeRO, cred că în momentul acesta suntem tributarii unui succes prea mare al pieţei. În sensul că, văzând exemplele de succes dinaintea lor, aşteptările din partea potenţialilor emitenţi care urmează să se listeze sunt cam mari în momentul acesta. Şi sunt cazuri în care unii potenţiali emitenţi se supraevaluează.
  • Avem discuţii cu societăţi care doresc să vină pe piaţă şi mai avem discuţii cu societăţi pe care vrem să le convingem noi să vină pe piaţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO