Burse - Fonduri mutuale

Luni, 12 iulie, la Bursa de la Bucureşti intră la tranzacţionare acţiunile One United. Recent o companie veterinară a unuia dintre administratori a luat acţiuni de 3 mil. lei

Luni, 12 iulie, la Bursa de la Bucureşti intră la...

Autor: Cristina Bellu

12.07.2021, 00:00 1012

One United Properties (simbol bursier ONE), companie de dezvoltare imobiliară fondată de Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, intră la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti în data de 12 iulie 2021, potrivit informaţiilor transmise de operatorul bursier.

Listarea vine după încheierea unei oferte publice iniţiale de vânzare acţiuni pentru majorarea de capital social, prin intermediul căreia compania a atras 260 milioane de lei. Oferta publică primară de acţiuni în vederea listării acţiunilor cu simbolul bursier ONE pe piaţa principală s-a derulat în perioada 22 iunie-2 iulie, preţul final de ofertă fiind stabilit la 2 lei pe acţiune, iar capitalizarea anticipată a companiei fiind de 2,86 mld. lei. 

One United Properties a fost fondată de Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, care în prezent deţin 75% din acţionariatul companiei şi sunt singurii membri executivi ai Consiliului de Administraţie, restul celorlalţi cinci membri fiind neexecutivi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO