Burse - Fonduri mutuale

Mandatul listării Hidroelectrica a fost prelungit cu un an

Remus Borza

Remus Borza

Autor: Radu Bostan

10.02.2015, 00:05 852
Hidroelectrica ar putea ieşi din a doua insolvenţă cel mai devreme în toamnă, deoarece litigiile deschise de foştii clienţi împotriva primei insolvenţe pro­gre­sează greu. În consecinţă, listarea la bursă va mai întârzia, într-un scenariu op­timist, până în primăvara anului 2016.
 
„Hidroelectrica ar trebui să iasă din insolvenţă anul acesta, dar nu cred că mai devreme de toamnă. Din acel mo­ment mai durează încă şase luni ela­borarea întregii docu­men­taţii şi parcur­gerea procedurii (de listare - n. red.)“, a spus Remus Borza, avocatul care con­duce firma Euro Insol, ad­mi­nis­tra­to­rul judiciar al producătorului de energie.
 
Declaraţia marchează o schimbare de ton a lui Borza, care până recent era optimist cu privire la o listare în 2015 a celei mai mari companii energetice de stat rămasă în afara bursei.
 
În urmă cu două luni, într-o conferinţă de presă la Budapesta, ocazionată de debutul producătorului de energie pe piaţa ungară, ad­mi­nis­tratorul insista că Hidro­electrica va ieşi din insolvenţă în iunie sau iulie 2015 şi va ajunge pe bursă în tri­mes­trul al patrulea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF Bankers Summit'24