Burse - Fonduri mutuale

Din minunile bursei: cu doar 0,2 lei un investitor a urcat marţi valoarea de piaţă a companiei de stat Neptun Olimp cu 3,3 mil. lei. Investitorul a plătit un comision de aproape 2 lei pentru aceasta tranzacţie, care a dus la un salt de 29% al preţului acţiunilor

Din minunile bursei: cu doar 0,2 lei un investitor a urcat marţi valoarea de piaţă a companiei de stat Neptun Olimp cu 3,3 mil. lei. Investitorul a plătit un comision de aproape 2 lei pentru aceasta tranzacţie, care a dus la un salt de 29% al preţului acţiunilor

Autor: Liviu Popescu

31.08.2021, 15:52 6784

Cu doar 0,2 lei, pentru care a plătit un comision de circa 2 lei, un investitor a reuşit ca marţi să urce capitalizarea companiei de stat Neptun Olimp, care administrează mai multe unităţi în staţiunea de pe litoralul românesc, cu aproape 3,3 milioane de lei, arată datele agregate de ZF din platforma BVB.

Astfel compania Neptun Olimp, la care Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, are un pachet de 52,2%, iar SIF Transilvania circa 41,2%, a ajuns la o capitalizare de aproximativ 14,7 milioane de lei.

Potrivit datelor BVB, pe 31 august la ora 11:30 a fost înregistrată o singură tranzacţie cu o acţiune NEOL, respectiv un investitor a vândut o acţiune iar un altul a cumpărat o acţiune, la preţul de 0,2 lei pe unitate, în urcare cu 29% faţă de şedinţa precedentă.

Potrivit datelor agregate de ZF din platforma brokerilor, pentru un ordin de o astfel de valoare, comisionul este de 1,9 lei.

Neptun Olimp a raportat la S1/2021 venituri de 207.000 de lei şi pierderi de 719.000 de lei. Spre comparaţie în S1/2020 compania a avut venituri de 105.000 lei şi pierderi de aproape 1 mil. lei. De la începutul anului 2021 acţiunile au minus 41% pe tranzacţii de 352.560 de lei.


 

AFACERI DE LA ZERO