Burse - Fonduri mutuale

Oil Terminal raportează un profit cu 43% mai mare la 30 iunie. Plus de 28% pe venituri, la 173 de milioane de lei

Oil Terminal raportează un profit cu 43% mai mare la 30...

Operatorul portuar Oil Terminal (simbol bursier OIL), controlat de statul român prin Ministerul Energiei, a înregistrat un profit net de 25,4 milioane de lei în primele şase luni ale anului, în creştere cu 43% faţă de rezultatul de 17,8 milioane de lei din S1/2022, conform raportului financiar semestrial. 

Spre finele şedinţei de tranzacţionare de vineri 11 august, acţiunile OIL se apreciau cu 1,3%, pe un rulaj de 164.000 de lei.  Veniturile au însumat 172,5 milioane de lei, cu 28% peste nivelul aceleiaşi perioade de anul trecut, în vreme ce afacerile nete au urcat cu 29%, la 169,7 milioane de lei. Per total, cheltuielile s-au majorat cu 25,6%, la 143,3 milioane de lei. De la finele anului trecut, activele au ajuns la 777,7 milioane de lei la 30 iunie 2023, plus 17%.  

Grupul a depăşit datele prognozate în bugetul de venituri şi cheltuieli la aproape toate capitolele menţionate mai sus. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO