Pe fondul unor cantităţi mai mari de energie vândută şi ca urmare a scumpirii energiei electrice, respectiv un preţ mediu ponderat de 281 lei/MWH, mai mare cu 16% faţă de septembrie 2020, Nuclearelectrica – singurul producător de energie nucleară din România, a raportat un profit net record pentru lunile iulie, august şi septembrie.
Astfel compania controlată majoritar de statul român şi-a majorat cu 90% rezultatul net la aproximativ 255 mil. lei. Veniturile din exploatare au crescut de la 594 mil. lei la 804 mil. lei. Pe parcursul T3, compania a vândut 2,6 TWh de electricitate, din care 8% a fost vândută pe piaţa pentru ziua următoare (PZU) la un preţ mediu de 562,68 RON/MWh, iar 91,6% pe piaţa contractelor bilaterale la un preţ mediu de 256,79 lei/MWh.