OMV Petrom (SNP), cea mai valoroasă companie listată la bursa de la Bucureşti, propune acţionarilor ca 48% din profitul net înregistrat în 2019 să fie distribuite investitorilor sub formă de dividende, aceasta fiind a doua cea mai ridicată rată de alocare din 2007 încoace, arată datele agregate de ZF.
Spre comparaţie, cea mai ridicată pondere din profitul net care a mers către investitori, respectiv 80%, a fost cea din profitul înregistrat în anul 2016 în contextul în care compania venea după un an 2015 cu pierderi, acelea fiind primele rezultate negative de la privatizarea din 2004. Desigur, austriecii de la OMV, în calitate de acţionari majoritari ai companiei, vor avea ultimul cuvânt de spus cu privire la propunerea de dividend anunţată joi de companie.