Burse - Fonduri mutuale

Principalele burse europene revin pe plus după scăderile din ultimele zile. La Londra, FTSE creşte cu 1,4% pe fondul unor împrumuturi de 23 mld. lire, iar indicii burselor din Frankfurt şi Paris raportează un plus de 0,5% şi, respectiv 1%

Principalele burse europene revin pe plus după scăderile din ultimele zile. La Londra, FTSE creşte cu 1,4% pe fondul unor împrumuturi de 23 mld. lire, iar indicii burselor din Frankfurt şi Paris raportează un plus de 0,5% şi, respectiv 1%

Sursa foto: Hepta.ro

Autor: Eduard Ivanovici

21.07.2021, 15:19 116

Pieţele europene de capital au deschis pe verde şedinţa de tranzacţionare de miercuri, zi în care Biroul Naţional de Statistică din UK (ONS) a declarat că împrumuturile nete ale sectorului public au ajuns la 22,8 miliarde de lire în iunie, conform Yahoo Finance.

Datele au fost cu mult sub estimări şi s-au încadrat cu 5,5 miliarde de lire sub aceeaşi lună a anului trecut.

Experţii se aşteptau ca împrumuturile sectorului public pentru perioada cuprinsă între începutul anului financiar 2021 şi luna iunie să ajungă la 69,5 miliarde de lire. Deşi s-a ajuns la a doua cea mai mare cantitate de credite pentru perioada cuprinsă între începutul exerciţiului financiar şi luna iunie, suma a fost cu 49,8 miliarde de dolari sub acelaşi interval din 2020.

ONS susţine că pandemia a însemnat că veniturile fiscale vor si supuse la mai multă incertitudine prin comparaţie cu o perioadă normală. Astfel, impactul generat asupra bugetului public nu a fost capturat în întregime în ultima serie de date.

Până la ora 15:15, indicele londonez FTSE 100 a crescut cu 1,4%, în timp ce indicele german DAX şi CAC 40 din Paris au înregistrat un plus de 0,51% şi, respectiv, 1,01%. Totodată, indicele de referinţă al bursei italiene, FTSE MIB, a raportat o creştere de 1,3%. La Madrid, IBEX 35 a crescut cu peste 1,5%.

Indicele Stoxx 600, care urmăreşte evoluţia a 600 de acţiuni europene din economii precum Austria, Germania, Marea Britanie şi Norvegia, a urcat cu circa 1%, potrivit MarketWatch.

Luni, bursele din Statele Unite au scăzut considerabil pe măsură ce au ieşit la iveală temerile investitorilor cu privire la influenţa exercitată de varianta Delta a coronavirusului asupra recuperării economice, scăderile fiind transferate şi în pieţele europene.

În prezent, contractele futures pe indicii americani S&P 500, Dow şi Nasdaq au crescut cu aproximativ 0,1-0,2%.

După ce a atins ieri cel mai mare nivel din ultimele şase luni, dolarul american a continuat să crească prin raport cu lira sterlină, în condiţiile în care traderii iau în considerare posibilitatea unor mişcări agresive din partea Rezervei Federale, banca centrală a SUA.

 
AFACERI DE LA ZERO