Burse - Fonduri mutuale

Romgaz, raliu de 4,6% pe bursă şi tranzacţii de 2,5 mil. lei după ce Swiss Capital a actualizat targetul de preţ al companiei. Capitalizare de 14,1 mld. lei

Romgaz, raliu de 4,6% pe bursă şi tranzacţii de 2,5 mil. lei după ce Swiss Capital a actualizat targetul de preţ al companiei. Capitalizare de 14,1 mld. lei

Autor: Eduard Ivanovici

06.12.2021, 11:36 947

Acţiunile producătorului şi furnizorului de gaze naturale Romgaz (SNG) se apreciau cu 4,56% la ora 11:20, pe fondul unui rulaj de 2,5 milioane de lei, preţul per unitate ajungând astfel la 36,7 lei.

Capitalizarea companiei atingea 14,1 miliarde de lei la începutul şedinţei de tranzacţionare de astăzi, potrivit calculelor efectuate de ZF pe baza datelor Bursei de Valori Bucureşti.

Cel mai probabil, evoluţia vine după ce Swiss Capital, unul dintre cei mai activi brokeri de la bursa locală, a actualizat targetul de preţ pentru acţiunile SNG la 46,51 lei pe unitate, în creştere cu 26,7% peste actualul preţ de tranzacţionare şi 32,5% peste valoarea înregistrată la ultima închidere bursieră. 

„Ne actualizăm punctul de vedere asupra Romgaz cu o recomandare «strong buy» (cumpărare fermă – n.r.) şi un target de preţ (excluzând Neptun Deep) de 46,51 lei pe acţiune (...) Incluzând Neptun Deep, targetul s-ar ridica la 56,23 lei pe acţiune, întrucât vedem valoarea actualizată netă (NPV – net present value – n.r.) la 3,7 miliarde de dolari (3,3 miliarde de euro)”, reiese dintr-o analiză a Swiss Capital din 3 decembrie.

Incluzând Neptun Deep, targetul ar reprezenta un randament potenţial de 53% faţă de preţul actual.

Analiştii estimează că societatea de stat va acorda investitorilor dividende cu randamente de 7% aferente profiturilor din 2021, 8,4% în 2022 şi 12,8% în 2023. Romgaz va finaliza în primul trimestru al anului următor tranzacţia cu Exxon Mobile pentru preluarea a 50% din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră.

Romgaz a înregistrat în 2021 o creştere de 30% pe bursă, la tranzacţii totale de aproximativ 540 de milioane de lei. Compania şi-a majorat profitul net cu 180% în T3/2021 faţă de acelaşi trimestru din 2020, de la 141 de milioane de lei la 395 de milioane de lei, pe fondul unor vânzări mai mari de gaze, susţinute şi de preţuri mai bune. În ceea ce priveşte afacerile, societatea a raportat 1,3 miliarde de lei pentru T3/2021, plus 72%, conform datelor din raportul financiar al Romgaz.

 
AFACERI DE LA ZERO