Burse - Fonduri mutuale

Saxo Bank anunţă rezultatele anului 2020: profit net de 100,8 mil. euro, de 19 ori mai mare faţă de 2019, şi venituri operaţionale de 580 mil. euro, plus 65,2%. Număr record de 238.000 de noi clienţi activi

Saxo Bank anunţă rezultatele anului 2020: profit net de 100,8 mil. euro, de 19 ori mai mare faţă de 2019, şi venituri operaţionale de 580 mil. euro, plus 65,2%. Număr record de 238.000 de noi clienţi activi

Autor: Tibi Oprea

24.02.2021, 18:14 162

Grupul Saxo Bank a raportat un profit net de 100,8 milioane de euro pentru 2020, comparativ cu 5,3 milioane de euro în 2019, la venituri operaţionale de 580 milioane de euro, faţă de 351 milioane de euro în anul anterior, potrivit unui comunicat remis ZF.

“Rezultatul financiar pentru 2020 a fost satisfăcător şi e o dovadă a calităţii platformelor, produselor, preţurilor şi serviciilor noastre - şi arată că nivelul ridicat de încredere din partea bazei noastre de clienţi e în creştere. Performanţa noastră a fost determinată şi de o combinaţie de factori externi, cum ar fi volatilitatea crescută pe pieţele de capital şi o schimbare a comportamentului clienţilor, precum şi executarea continuă a strategiei noastre, care include investiţii considerabile, pe parcursul mai multor ani, în digitalizare, infrastructură scalabilă, procese, integrarea BinckBank şi o experienţă îmbunătăţită a clientului”, a spus Kim Fournais, CEO şi fondator al Saxo Bank.

Profitul net al Grupului, echivalent cu profitul net normalizat al Grupului, a fost peste 134 de milioane de euro în 2020, în timp ce EBITDA (profit operaţional înainte de plata dobânzilor, a taxelor, depreciere şi amortizare) a crescut la 216,7 milioane de euro, de la 110,5 milioane de euro în 2019.

Grupul a avut un număr record de 238.000 de noi clienţi activi şi a înregistrat un flux continuu de active ale clienţilor în 2020. Acest lucru a adus totalul la un record de peste 660.000 de clienţi activi. Numărul total de clienţi a crescut cu peste 230% din 2018 încoace, cu o accelerare puternică a creşterii organice în 2020. Activele totale ale clienţilor au fost de 64,3 miliarde euro la finele anului 2020, iar astăzi depăşesc 67,2 miliarde de euro.

“În timp ce privim înapoi la 2020, suntem mândri că am reuşit să atingem noi obiective pentru Saxo Bank, înregistrând un număr record de peste 238.000 de clienţi comerciali noi. Acum vedem rezultatele deciziilor noastre strategice pentru a ne extinde relevanţa pentru mai mulţi oameni, în special în segmentul investitorilor - şi rămânem pe deplin dedicaţi pentru a permite bazei noastre de clienţi în creştere să îşi îndeplinească aspiraţiile financiare şi să aibă un impact. Executarea strategiei noastre a sporit în special relevanţa Saxo Bank pentru segmentul investitorilor, un segment care a crescut cu peste 280% din veniturile aferente tranzacţionărilor în 2020 şi a continuat să diversifice fluxurile de venituri ale Saxo Bank”, a afirmat Kim Fournais.

De asemenea, CEO-ul Saxo Bank a mai spus că “am asistat la o schimbare seismică care a declanşat o participare mult mai mare pe pieţele financiare. Am fondat Saxo Bank acum mai bine de 28 de ani şi încă cred cu tărie că abilitarea investitorilor cu amănuntul este fundamental pozitivă - deoarece aceştia îşi asumă investiţiile pentru a-şi asigura un viitor financiar mai bun şi, de asemenea, pentru a valorifica beneficiile creşterii compuse pe termen lung, ceea ce numai investiţiile pot oferi în timp. Acest lucru vine cu o sarcină importantă pentru furnizorii de investiţii: de a-şi sprijini clienţii - nu numai prin acordarea accesului la pieţele financiare, ci şi prin furnizarea de informaţii relevante în timp util, precum şi instrumente care îi ajută pe clienţi să ia decizii de investiţii în cunoştinţă de cauză şi să îşi gestioneze riscul”.

AFACERI DE LA ZERO