Burse - Fonduri mutuale

Şedinţa bursieră din 8 februarie: băncile şi restul lumii. Banca Transilvania şi BRD au asigurat jumătate din lichiditate. Mâine, şedinţă BNR, iar joi BRD iese la tablă cu rezultatele pe 2021

Şedinţa bursieră din 8 februarie: băncile şi restul...

Autor: Liviu Popescu

08.02.2022, 18:21 2360

Banca Transilvania (TLV) şi BRD Soc Gen (BRD), cele două acţiuni bancare incluse în structura indicelui principal BET, au fost cele mai tranzacţionate în şedinţa bursieră din 8 februarie 2022, cu o lichiditate cumulată de aproximativ 60% din total, arată datele BVB.

Astfel, cele două bănci au fost vedetele şedinţei de marţi, fiind înregistrată chiar şi o tranzacţie specială de 41 mil. lei cu acţiuni ale băncii de la Cluj, adică 0,2% din cea mai mare bancă din România au schimbat acţionarii la un preţ cu aproape 1% mai mare faţă de cel de tranzacţionare.

Ambele acţiuni au închis cu preţuri în creştere, respectiv 1,3% pentru TLV la o capitalizare de 17,2 mld. lei şi 2,75% pentru BRD la 14,3 mld. lei, brokerii vorbind de aşteptări optimiste ale investitorilor pentru rezultatele financiare. Bursa a închis în scădere uşoară.

“Sunt aşteptări pozitive pentru rezultatele financiare şi perspective bune pentru perioada următoare, având în vedere creşteri ale dobânzilor. Volumele crescute din această şedinţă au fost reprezentate mai mult de schimburi de pachete, ieşind în evidenţă acea tranzacţie deal de 15 mil. de acţiuni TLV, dar şi schimburile continue de la BRD”, spune Radu Cojoc, broker al Goldring.

Fără a lua în calcul tranzacţia specială de la TLV, investitorii au tranzacţionat de 5,4 mil. lei acţiuni ale băncii de la Cluj şi de 17,6 mil. lei la BRD.

Mâine, 9 februarie, BNR are şedinţă de politica monetară, la care cel mai probabil va decide majorarea dobânzii cheie – în prezent de 2%, iar joi, 10 februarie, BRD iese la tablă cu rezultatele pe 2021. Banca Transilvania îşi raportează pe 25 februarie rezultatele de anul trecut.​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO