Burse - Fonduri mutuale

SIF Oltenia iese din actionariatul Unio Baia Mare

09.02.2007, 19:10 26

SIF Oltenia si-a lichidat ieri detinerea in cadrul producatorului de echipamente tehnologice, Unio Baia Mare, prin vanzarea unui pachet de circa 0,96 milioane de actiuni, reprezentand 10,69% din capitalul social al companiei. SIF Oltenia a incasat in urma acestei tranzactii aproape 2,5 milioane de lei (circa 0,74 milioane de euro). Pretul de vanzare al actiunilor a fost de 2,6 lei/actiune, de peste doua ori mai mare decat ultimul pret la care aceste titluri au fost tranzactionate in piata in sedinta precedenta. Tranzactia va fi decontata saptamana viitoare, se mai arata in comunicatul emis de reprezentantii societatii de investitii financiare. Unio Baia Mare este controlata de compania Conrom Baia Mare, care detine peste 76% din actiuni. Ultimul pret la care actiunile Unio Baia Mare s-au tranzactionat in piata a fost de 1,4 lei/actiune, nivel la care capitalizarea companiei este de 3,7 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO