Burse - Fonduri mutuale

Simtel Team cumpără cu 0,8 mil. euro un teren de peste 80 de hectare în Giurgiu, unde vrea să dezvolte un parc fotovoltaic. Construcţia la cheie a proiectului ajunge la 40 mil. euro

Simtel Team cumpără cu 0,8 mil. euro un teren de peste 80 de hectare în Giurgiu, unde vrea să dezvolte un parc fotovoltaic. Construcţia la cheie a proiectului ajunge la 40 mil. euro

Autor: Cristina Bellu

27.10.2021, 09:49 1070

Simtel Team (SMTL), companie românească de inginerie şi tehnologie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, anunţă achiziţionarea unui teren industrial de 837.866 mp în intravilanul oraşului Giurgiu, unde urmează să dezvolte un parc fotovoltaic de dimensiuni mari cu o putere instalată totală cuprinsă între 40 şi 60 de MWp – MW instalaţi.

Terenul aparţine de Uzina Termoelectrica Giurgiu S.A., aflată în insolvenţă, şi include, de asemenea, un lac care se întinde pe aproximativ 160.000 mp din suprafaţa totală a acestuia.

Tranzacţia, a cărei valoare se ridică la aproximativ 0,8 milioane de euro, va fi supusă aprobării în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, pe care Simtel o va convoca în următoarea perioadă, finanţarea achiziţiei fiind realizată parţial din capitalul atras de la investitori pe bursă în timpul plasamentului privat care a avut loc în mai 2021.

„În momentul în care am decis să venim pe bursă, unul dintre planurile de creştere pe care le aveam în vedere era legat de intrarea pe piaţa de producţie de energie electrică din surse regenerabile. Ne bucurăm că într-un timp rezonabil am reuşit să identificăm un prim teren potrivit pentru dezvoltarea unui proiect fotovoltaic şi că am parcurs deja etapele necesare în vederea achiziţionării acestuia. Mecanismele de finanţare prin piaţa de capital ne oferă o serie de oportunităţi excelente de dezvoltare în domeniul nostru de activitate,” spune Iulian Nedea, cofondator şi CEO al Simtel Team.

Pe lângă investiţia legată de achiziţia terenului, dezvoltarea proiectului de către Simtel implică costuri de aproximativ 0,5 milioane de euro, sumă în care sunt incluse aspecte precum proiectarea, obţinerea tuturor autorizaţiilor de construcţie şi contractul de racordare.

Valoarea unui astfel de proiect, luând în considerare preţul cu care se vinde astăzi un MWp complet autorizat, va fi de aproximativ 3 milioane de euro, potrivit datelor transmise de reprezentanţii companiei.

Un MWp complet autorizat, pregătit pentru construcţie (ready to build) are o valoare de piaţă de aproximativ 60.000 euro.

"După obţinerea tuturor autorizaţiilor necesare, estimată pentru a doua jumătate a anului 2022, Simtel va avea la dispoziţie trei opţiuni: vânzarea proiectului ready to build, construcţia parcului fotovoltaic în regim propriu şi operarea acestuia sau construcţia proiectului şi vânzarea către un investitor, pe baza unui antecontract semnat cu un cumpărător. O astfel de decizie va fi luată la momentul respectiv în funcţie de planurile şi proiectele în care compania este implicată", spun reprezentanţii companiei.

Construcţia la cheie a proiectului fotovoltaic din Giurgiu este evaluată la aproximativ 40 milioane de euro, iar amortizarea investiţiei va avea loc în cinci până la şapte ani, în funcţie de preţul energiei stabilit în piaţă. Parcul fotovoltaic va produce aproximativ 52.000-78.000 MWh anual, energie ce poate alimenta în fiecare an peste 14.000 de gospodării. Aceasta înseamnă o reducere cu peste 67.000 tone pe an a emisiilor de dioxid de carbon.

Simtel Team este listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti din data de 1 iulie 2021 şi în prezent,  compania are o capitalizare de piaţă de 40 milioane de euro. Începând cu data de 11 octombrie 2021, acţiunile SMTL sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de Bursa de Valori Bucureşti pentru piaţa AeRO. BET-AeRO include 20 de companii de pe această piaţă, selectate pe bază de criterii cantitative, precum lichiditate şi capitalizarea free-float-ului.


 

AFACERI DE LA ZERO