• Leu / EUR4.9036
  • Leu / GBP5.4789
  • Leu / USD4.5570
Burse - Fonduri mutuale

STK Properties, vehicul investiţional listat anul acesta la BVB, a anunţat o pierdere de 38.000 de lei în ianuarie-septembrie, de la o pierdere de 13.500 de lei anul trecut

STK Properties, vehicul investiţional listat anul acesta la BVB, a anunţat o pierdere de 38.000 de lei în ianuarie-septembrie, de la o pierdere de 13.500 de lei anul trecut

Sursa foto: BVB.ro

Autor: Eduard Ivanovici

29.11.2022, 12:04 329

STK Properties (simbol bursier STKP), vehicul investiţional înfiinţat de fondul STK Emergent pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar în Cluj-Napoca, a anunţat o pierdere de 37.788 de lei în ianuarie-septembrie 2022, de la o pierdere de 13.528 lei anul trecut.

Conform raportului trimestrial al societăţii, publicat la BVB, rezultatul net reprezintă „pierderea neacoperită din exerciţiile financiare precedente” şi „cheltuielile minimale de funcţionare ale societăţii, urmând ca societatea să înregistreze venituri pe măsură ce se realizează proiectul imobiliar Green Square”.

Cheltuielile totale au ajuns la 102.887 lei, în urcare cu 661% faţă de anul trecut. Între timp, cifra de afaceri a companiei este zero deoarece respectivul proiect imobiliar se află în stadiul de autorizare. Odată cu finalizarea procesului vor putea fi demarate lucrările de construcţie, iar compania va putea înregistra venituri.

„Principalele riscuri aferente următoarelor luni sunt de natură administrativ-birocratică şi constau în posibilitatea prelungirii perioadei de obţinere a PUZ şi a autorizaţiei de construire. Riscurile economice pot avea efecte concrete după demararea proiectului şi ţin de evoluţia costurilor de construcţie precum şi de evoluţia preţurilor de vânzare a proprietăţilor imobiliare”, reiese din raport.

Listate pe piaţa AeRO la jumătatea lui 2022, acţiunile STKP au crescut cu 9% în ultimele şase luni, pe tranzacţii de 154.000 de lei. Cu o capitalizare de 22,4 milioane de lei, companie este controlată în proporţie de 83,3% de STK Emergent, arată datele BVB.

 
Urmează ZF Power Summit 2023
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9036
Diferență: 0,0633
Ieri: 4.9005
Azi: 4.5570
Diferență: 1,6666
Ieri: 4.4823
Azi: 5.4789
Diferență: -0,2839
Ieri: 5.4945
Azi: 4.9186
Diferență: 0,2241
Ieri: 4.9076