Burse - Fonduri mutuale

Superbet a vândut unor investitori români obligaţiuni de 9,6 mil. lei la o dobândă de 12%. Banii vor merge la dezvoltarea afacerii - agenţii noi de pariuri, cât şi pentru impulsionarea business-ului online

Superbet a vândut unor investitori români obligaţiuni...

Autor: Liviu Popescu

31.08.2017, 12:55 1482

Superbet Betting&Gaming, unul dintre cei mai mari operatori de jocuri de noroc din România, a vândut unor investitori români obligaţiuni de 9,6 milioane de lei cu scadenţa în 2020 la o dobândă de 12% pe an, iar în următorii ani această emisiunea de obligaţiuni ar putea fi listată la BVB, potrivit companiei.

Superbet are deja acordul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru listarea obligeţiunilor, care ar putea avea loc la Bucureşti în următorii doi-trei ani.

Grupul Superbet s-ar putea afla astfel la a doua emisiune de obligaţiuni la BVB după cea de 3,9 mil. lei din decembrie 2015 prin Advanced Retail Systems, companie care închiriază şi amenajează spaţii pentru agenţiile de pariuri Superbet.

“Superbet reuşeşte prin acest al doilea plasament să atragă bani de la investitori români, bani care vor rămâne în România pentru că vor fi folosiţi pentru dezvoltarea operaţiunilor din România”, explică pentru ZF Vlad Ardeleanu, director general al operaţiunilor multibrand pe care grupul le are în România.

Banii vor fi investiţi atât în extinderea afacerii de retail – agenţii noi de pariuri, cât şi pentru impulsionarea business-ului online aflat încă la început, adaugă el. “În mediul online, cea mai mare parte a banilor sunt direcţionaţi către dezvoltarea de tehnologie avansată”. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO