Burse - Fonduri mutuale

Swiss Capital a cumpărat 5,2 milioane de acţiuni Impact de la Sorin Apostol

Swiss Capital a cumpărat 5,2 milioane de acţiuni Impact...

Autor: Roxana Pricop

21.10.2015, 00:00 998
Firma de brokeraj Swiss Capital a cumpărat un pachet de 5,2 milioane de acţiuni la dezvoltatorul imobiliar Impact, pe care a plătit circa 6 milioane de lei. Pachetul de acţiuni reprezintă 1,87% din capitalul social al companiei. Potrivit raportărilor de pe bursă, la 10 iulie firma de brokeraj deţinea deja circa 10% din acţiunile Impact. Acţiunile au fost cumpărate de la Sorin Apostol, acţionar al Swiss Capital. Dezvoltatorul imobiliar este controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu. Pentru acest an, compania se aşteaptă ca profitul operaţional înainte de amortizări, dobânzi şi taxe (EBITDA) să revină pe plus, până la circa 33 milioane de lei (7,5 mil.euro), faţă de o pierdere operaţională de 14,3 mil. lei în 2014. Impact a obţinut anul trecut un profit net de 4,1 milioane de lei, faţă de o pierdere de 42,4 milioane de lei în anul 2013, rezultatul fiind susţinut de câştigurile înregistrate din reevaluarea activelor. Acţiunile Impact se tranzacţionează la o cotaţie de 1,21 lei/titlu. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 340 mil. lei. Pentru a face rost de finanţare, compania are în plan să emită obligaţiuni listate la bursă. Recent, conducerea Impact a convocat acţionarii în adunare generală extraordinară pe 7 noiembrie, pentru a modifica caracteristicile emisiunii de obligaţiuni. 
GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)