• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Burse - Fonduri mutuale

Tradeville închide anticipat plasamentul privat pentru MAM Bricolaj încă din prima zi. Oferta, închisă la preţul maxim pe fondul interesului ridicat al investitorilor

Tradeville închide anticipat plasamentul privat pentru MAM Bricolaj încă din prima zi. Oferta, închisă la preţul maxim pe fondul interesului ridicat al investitorilor

Cristian Găvan

Autor: Liviu Popescu

04.09.2020, 12:36 2157

Tradeville, cea mai activă societate de brokeraj de la bursa românească pe partea de listări – acţiuni şi obligaţiuni din ultimul an, a închis anticipat plasamentul privat al furnizorului de materiale şi accesorii pentru mobilier MAM Bricolaj, la preţul maxim din ofertă de 20 de lei pe acţiune, ca urmare a interesului ridicat al investitorilor.

Potrivit unor informaţii din piaţa de capital, MAM Bricolaj va veni la bursa de la Bucureşti în perioada următoare cu un free float, adică acţiuni disponibile la liber la tranzacţionare din capitalul social, de 25%. Suma atrasă de la investitorii a fost de circa 1,75 milioane de euro, potrivit informaţiilor ZF.

“Interesul a fost unul ridicat. S-a subscris totul din prima zi”, potrivit unor informaţii ZF.

MAM Bricolaj a anunţat un profit de 2 mil. lei în S1/2020 şi afaceri de 17 mil. lei.

Compania operează două magazine, unul în zona de sud a Capitalei (în Berceni, pe strada Luică) şi unul în estul oraşului (în Titan), fiecare cu o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi.

În 2019, MAM Bricolaj a avut afaceri de 29,6 milioane de lei, cu 16% mai mult faţă de anul precedent, şi un profit net de 2,9 milioane de lei.

Produsele pe care le vinde MAM Bricolaj provin atât din România, cât şi din ţări ca Germania, Austria, Polonia, China, Turcia sau Spania. Compania a fost înfiinţată în 2011, cu o investiţie de 100.000 de euro, din care jumătate a mers către renovarea şi amenajarea primului spaţiu deschis, iar cealaltă jumătate către achiziţia unui prim stoc de produse.

Primul magazin deschis a fost cel din Titan, iar în 2014 a urmat cel din Berceni. Magazinul din Titan a fost mutat la sfârşitul anului 2019. Înainte de a fonda MAM Bricolaj, Cristian Găvan conducea o afacere cu producţie de mobilier la comandă.

MAM Bricolaj este deţinută în proporţie de 90% de Cristian Găvan, în timp ce soţia acestuia Petruţa Găvan deţine 10% din capitalul social.

 
 



 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270