Burse - Fonduri mutuale

Transelectrica, chemată de statul român să umble la “puşculiţă”, la fel ca Transgaz, Romgaz şi Nuclearelectrica. Suma este însă ţinută la secret

Transelectrica, chemată de statul român să umble la “puşculiţă”, la fel ca Transgaz, Romgaz şi Nuclearelectrica. Suma este însă ţinută la secret

Autor: Liviu Popescu

12.11.2018, 17:03 902

Transelectrica (TEL), companie care deţine monopolul natural pe piaţa românească de energie electrică, a notificat piaţa de capital că acţionarul majoritar, respectiv Ministerul Economiei, a solicitat distribuirea sumelor înregistrate în conturile rezultat reportat şi/sau alte rezerve. În convocatorul publicat astăzi la bursă nu se menţionează suma pe care o cere statul. Adunarea Generală a Acţionarilor este programată pentru 14 decembrie.

“Distribuirea/redistribuirea sumelor înregistrate în conturile “rezultat reportat şi/sau “alte rezerve”. Stabilirea datei de 04 ianuarie 2019 ca dată de înregistrare a acţionarilor asupra cărora se vor răsfrânge efectele Hotărârii Adunării Generale ordinare a Acţionarilor”, sunt primele două puncte ale ordinii de zi a AGA.

Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz şi Transelectrica au primit până în prezent cereri de distribuire a unor dividende suplimentare din partea acţionarului majoritar, respectiv statul român, cel mai probabil pentru atragerea de venituri suplimentare la buget şi pentru menţinerea deficitului bugetar în limita a 3%.

Romgaz (simbol busier SNG), cel mai valoros emitent al statului de pe piaţa de capital, este chemat să distribuie 501 mil. lei, Nuclearelectrica (SNN) circa 238 mil. lei, în timp ce în raportul de vineri al Transgaz (TGN) nu menţionează cu cât trebuie să umble la puşculiţă.

Romgaz a distribuit deja către investitori o sumă cu mult mai mare faţă de profitul pe 2017, respectiv o rată de alocare de 105%, iar cu noua distribuţie poate urca la 130%.

În cazul Nuclearelectrica, rata de alocare ar urma să fie de 165% dacă noul dividend propus de companie trece de votul acţionarilor.

 
AFACERI DE LA ZERO