Burse - Fonduri mutuale

Tranzacţie specială de 16 mil. lei cu acţiuni SIF Banat-Crişana: preţ în creştere cu 3,3% faţă de şedinţa precedentă

Tranzacţie specială de 16 mil. lei cu acţiuni SIF...

Autor: Tibi Oprea

08.09.2022, 17:48 229

Joi, la ora 16.55, în sistemul Bursei de Valori Bucureşti a fost înregistrată o tranzacţie tip specială (DEALS) cu un număr de 6,4 milioane de acţiuni SIF Banat-Crişana (SIF1) în valoare de 16 milioane de lei, potrivit datelor BVB.

Tranzacţia a fost încheiată la un preţ de 2,5 lei pe unitate, cu 3,31% mai mare faţă de preţul de închidere din şedinţa de marţi.

SIF Banat-Crişana are 1,25 miliarde de lei capitalizare. Acţiunile societăţii se tranzacţionează în scădere cu 1,6% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 70 de milioane de lei, arată datele BVB.

În primul semestru din 2022, SIF1 a raportat un profit net de 12,4 mil. lei, în scădere cu 94,3% sau de 17,5 ori mai mic faţă de aceeaşi perioadă din 2021, fiind „efectul veniturilor din dividende şi al rezultatului din evaluarea la valoare justă a participaţiilor evaluate la valoare justă prin contul de profit şi pierdere”, conform datelor din raportul financiar semestrial publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

„Totalul rezultatului global la 30 iunie 2022 este nefavorabil, în sumă de 222 mil. lei, fiind efectul recunoaşterii în cadrul altor elemente ale rezultatului global a scăderii valorii juste, comparativ cu finalul anului 2021, a portofoliului de active financiare clasificate în categoria FVTOCI (Active la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global – în principal participaţiile din sectorul financiar-bancar)”, notează societatea.

Veniturile din dividende s-au ridicat la 127 mil. lei în primele şase luni din 2022, faţă de 29,2 mil. lei la 30 iunie 2021, reprezentând o creştere de 335,1%. Un procent de 76% din această sumă este reprezentată de dividende repartizate de către principalele bănci locale listate.

Pierderea din investiţii se ridică la 99 mil. lei, comparativ cu un câştig de 207 mil. lei înregistrat la 30 iunie 2021. Pierderea netă este rezultatul evaluării la valoare justă a acţiunilor cotate (filiale şi entităţi asociate), a unităţilor de fond şi a obligaţiunilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO