Burse - Fonduri mutuale

Turbomecanica a propus investitorilor dividende de 8,5 mil. lei din profitul anului 2022: randament de 10,3%

Turbomecanica a propus investitorilor dividende de 8,5...

Autor: Tibi Oprea

24.03.2023, 18:07 1287

Turbomecanica (simbol bursier TBM), producător local de motoare de turbină de gaze şi ansambluri mecanice pentru aeronave, a convocat acţionarii în data de 27 aprilie 2022 pentru a le cere aprobarea distribuirii unui dividend brut de 0,02301 lei din profitul net de 12,2 mil. lei al anului trecut, adică suma de 8,5 milioane de lei, conform unor rapoarte publicate la Bursa de Valori Bucureşti.

Randamentul dividendelor ar fi de 10,3%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza preţului curent de tranzacţionare al acţiunilor TBM.

În raportul financiar anual preliminar, compania a anunţat un profit net de 9,5 mil. lei, în scădere de la 11,8 mil. lei în anul anterior, la venituri de 138 mil. lei, în urcare de la 131 mil. lei în anul precedent. Compania va publica raportul anual auditat şi aprobat de acţionari pe 28 aprilie 2023.

Turbomecanica are 79,1 mil. lei capitalizare, iar cei mai mari acţionari sunt Radu Viehmann (25,92%) şi Dana Maria Ciorapciu (15,16%). Acţiunile TBM înregistrează o creştere de 23,4% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de aproape 1 mil. lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO