• Leu / EUR4.7509
  • Leu / GBP5.5172
  • Leu / USD4.1988
Burse - Fonduri mutuale

Un fond de investiţii al BT a vândut 2 milioane de acţiuni la bancă

Un fond de investiţii al BT a vândut 2 milioane de acţiuni la bancă

Autor: Roxana Pricop

5 dec 2014 809

Fondul închis de investiţii BT Invest 1 a vândut 2 milioane de acţiuni la Banca Transilvania (simbol bursier TLV), în cadrul unei tranzacţii în valoare de 3,45 milioane de lei. Fondul este administrat de societatea BT Asset Management, parte a grupului financiar Banca Transilvania. BT Invest 1 este cel mai mare fond închis de investiţii de pe piaţa locală, cu o valoare a activelor nete de 105,7 milioane de lei.

Fondurile închise atrag resurse în mod privat, iar plasamentele acestora nu sunt publice. Activele celor 27 de fonduri au ajuns la 711 milioane de lei la finalul lunii octombrie. Cea mai bună perioadă pentru fondurile închise a fost primul trimestru al anului, când volumul subscrierilor nete atrase a fost de 67,2 milioane de lei.

În trimestrul al doilea, 30 milioane de lei au intrat în conturile fondurilor închise, iar în trimestrul al treilea investitorii au retras 10 milioane de lei din aceste fonduri. Fondurilor închise le este permis aproape orice tip de investiţie (acţiuni, imobiliare, terenuri agricole, artă, valute) şi îi expun pe investitori unor riscuri ridicate. Cu toate acestea, pe piaţa locală fondurile închise sunt preferate mai ales de investitorii instituţionali (SIF-uri, fonduri de pensii) şi mai puţin de investitorii persoane private.

 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7509
Diferență: -0,103
Ieri: 4.7558
Azi: 4.1988
Diferență: 0,5508
Ieri: 4.1758
Azi: 5.5172
Diferență: 0,5926
Ieri: 5.4847
Azi: 4.2187
Diferență: 0,4189
Ieri: 4.2011