Burse - Fonduri mutuale

Willy Dicu pleacă după trei ani de la conducerea lanţului de bijuterii Teilor

Willy Dicu pleacă după trei ani de la conducerea...

Autor: Liviu Popescu

04.05.2023, 18:08 1113

Lanţul de bijuterii Teilor, cu două emisiuni de obligaţiuni listate la Bursa de la Bucureşti, a anunţat joi seară că Willy Dicu se va retrage din funcţia de director general al companiei. În locul său, pe mandat temporar până la găsire unui înlocuitor, a fost numit Narcis Stan, membru al Consiliului de Administraţie.

“Conducerea Teilor Holding S.A. informează investitorii cu privire la schimbarea domnului Willy Dicu din funcţia de Director General (CEO) al TEILOR S.R.L. În perioada următoare, Consiliul de Administraţie va iniţia procesul de recrutare şi selecţie pentru un nou CEO pentru TEILOR. În această perioadă, domnul Narcis Stan, membru al Consiliului de Administraţie al Teilor Holding S.A., va prelua funcţia de CEO interimar la TEILOR, perioadă în care domnul Dicu îşi va continua activitatea alături de Companie, asigurând suportul necesar pentru o integrare cât mai lină a noului CEO. Conducerea Companiei îi mulţumeşte domnului Dicu pentru contribuţia sa la dezvoltarea TEILOR în România şi în regiune şi pentru devotamentul său faţă de succesul Companiei”.

Teilor l-a numit director general pe Willy Dicu în toamna lui 2020, când l-a înlocuit pe Horaţiu Vasilescu.

Înainte de a se alătura echipei Teilor, Willy Dicu a petrecut 15 ani în industria de consumer goods, în companii precum British American Tobacco şi Molson Coors Beverage Company, cu roluri localizate în România şi Rusia. A condus proiecte de transformare de business şi echipe multiculturale pentru America de Nord, Europa, Africa de Vest, Orientul Mijlociu şi Asia. Anterior numirii de la Teilor, Willy Dicu a construit din poziţia de managing director centrul de servicii de business din Bucureşti al Molson Coors, cu peste 600 de angajaţi.

Teilor Holding, grup de companii care include lanţul de bijuterii de lux Teilor, compania de creditare financiară Invest Intermed GF IFN şi Teilor Invest Exchange, având obligaţiuni listate la BVB, a raportat o cifră de afaceri la nivel consolidat de 371,2 milioane de lei în 2022, EBITDA (câştiguri înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare) de 53,8 milioane de lei, un profit net contabil de 10,8 milioane de lei şi un profit net normalizat de 23,2 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO