Business Construct

O mare piaţă din Bucureşti va fi reconstruită de la zero. Când încep lucrările şi unde pot fi găsiţi comercianţii

O mare piaţă din Bucureşti va fi reconstruită de la zero. Când încep lucrările şi unde pot fi găsiţi comercianţii

Autor: MEDIAFAX

13.10.2018, 18:01 2972

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat, joi, că a dat ordinul de începere a lucrărilor la noua piaţă Berceni-Sudului şi a anunţat că acestea vor fi demarate pe 28 octombrie şi vor costa 35,6 milioane de lei.

„Acum va deveni una din cele mai moderne pieţe din România. Am discutat şi le-am solicitat comercianţilor să se îndrepte către alte locaţii pe care le-am pus la dispoziţie”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sector 4, construcţia pieţei va începe în acelaşi timp cu cea a parcării de 400 de locuri, de la Piaţa Sudului, care va avea două funcţiuni: deservirea celor care vin în zona Piaţa Sudului şi a celor care au nevoie de un spaţiu de tip park&ride, pentru a traversa oraşul cu metroul, sau cu alte mijloace de transport în comun.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

AFACERI DE LA ZERO