Business Construct

Rezidential: Bouygues dezvolta un proiect in Prelungirea Ghencea

Rezidential: Bouygues dezvolta un proiect in Prelungirea Ghencea
26.06.2008, 20:09 123

Bouygues Romania, filiala locala a grupului francez Bouygues, va investi 35-40 de milioane de euro in constructia a doua cladiri, cu 500 de apartamente, pe un teren de 14.000 de metri patrati situat in zona Prelungirea Ghencea din Bucuresti.
"Lucrarile ar putea incepe cel mai devreme la sfarsitul acestui an si ar putea avea o durata cuprinsa intre 22 si 28 de luni, potrivit reprezentantului companiei. Pentru finantarea proiectului luam in calcul asocierea cu alti parteneri sau vom apela la credite bancare", spune Victor Stefanescu, directorul general al Bouygues Romania.
Compania estimeaza pentru anul acesta o cifra de afaceri de 70 de milioane de euro, in crestere cu 16% fata de nivelul consemnat anul trecut. Profitul brut estimat de Bouygues Romania pentru 2008 este de 2,27 milioane de euro, fata de 1,8 milioane de euro anul trecut.
Compania a avut in 2007 un portofoliu de comenzi de 80 mil. euro, aproape dublu fata de cel din anul precedent, de 45 mil. euro. Pentru acest an, nivelul estimat al portofoliului de contracte al Bouygues Romania este de circa 100 mil. euro.
Valoarea totala a proiectelor in care a fost implicat grupul francez de la intrarea pe piata locala este de circa 500 milioane de euro, din care 300 milioane de euro reprezinta proiecte de dezvoltare imobiliara.
In anii '90, Bouygues a participat ca dezvoltator si constructor de proiecte, insa in ultimii trei ani Bouygues s-a pozitionat ca un furnizor de servicii design and build, asa cum este cazul proiectului rezidential La Stejari, dezvoltat de Tiriac Holdings, sau centrul comercial Baneasa Shopping City.
Cel mai reprezentativ proiect in care a fost implicata Bouygues in ultimii ani este lucrarea de reabilitare a Palatului Justitiei, proiect de 32 mil. euro, pe care reprezentantii grupului o compara cu lucrarile de reabilitare a aripii noi de la muzeul Luvru sau cu modernizarea muzeului D'Orsay.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO