• Leu / EUR4.8806
  • Leu / GBP5.7514
  • Leu / USD4.8447
Business Construct

Tehnologii: Termoizolatie: cheltuiti pentru economie

Tehnologii: Termoizolatie: cheltuiti pentru economie
26.04.2007, 19:39 152

Atrasi de potentialul de pe piata locala, tot mai multi producatori straini de profil, precum Henkel, Baumit sau Atlas Corporation au investit in ultimii ani in productia de materiale de constructii termoizolante. Unul dintre jucatorii care a anuntat ca este interesata, sa investeasca in productia de materiale termoizolante este grupul italian Tassullo, care va investi in umatorii trei ani circa 15 milioane de euro in constructia unei fabrici de materiale de constructii in localitatea Bolintin, langa Bucuresti si in dezvoltarea unor spatii logistice. Materialul de constructii care va fi produs in Romania se numeste Termo-Tass si este o tencuiala termo-izolanta pe baza de ciment intarit cu fibre, substante minerale usoare si polistiren. Printre monumentele istorice care au fost reabilitate cu produsul Termo-Tass se numara Colosseum-ul din Roma, Castelul Dover din Marea Britanie, Palatul Fontainebland sau Universitatea Oxford. Viitoarea capacitate de productie va fi in localitatea Bolintin, in apropierea Bucurestiului si va avea o capacitate de 2.000 de tone pe zi. Lucrarile de constructie a fabricii vor incepe anul acesta, iar productia va deveni functionala in primul semestru din 2008. Termo-Tass este o tencuiala care mentine temperatura medie a zidariei si a peretilor interni. Umiditatea este filtrata la exteriorul tencuielii sub forma de vapori prin intermediul porozitatii naturale a materialului. Modalitatea de aplicare a produsului Termo-Tass este asemanatoare celei utilizate pentru aplicarea tencuielii civile si mai economic in faza de aplicare a produsului.


Interes scazut pentru reabilitarea cladirilor

In prezent sunt peste 700.000 de locuinte in Bucuresti, din care circa 250.000 necesita lucrari de interventie. MTCT va contribui cu 34% din fondurile necesare reabilitarii, primaria cu 33%, iar proprietarii apartamentelor cu restul de 33%. Pretul, echivalentul a 33% din lucrare, pe care o familie trebuie sa il plateasca pentru reabilitarea termica a unei garsoniere este de aproximativ 700 euro, costurile pentru apartamentele de doua camere, fiind de 1.200 de euro, pentru trei camere 1.400 euro, respectiv 1.500-1.600 euro, pentru patru camere. In Bucuresti au fost inregistrate anul trecut 40 de solicitari pentru inceperea lucrarilor de reabilitare, iar la nivelul intregii tari sunt circa 600 de cladiri. In ciuda facilitatilor acordate de MTCT si administratiile locale foarte putine asociatii de proprietari decid sa reabiliteze blocurile in care locuiesc. "Anul trecut am facut un studiu gratuit pentru 1.600 de blocuri din Capitala si niciunul dintre blocuri nu a efectuat ulterior lucrari de reabilitare", afirma Iulian Mangalagiu, business unit manager in cadrul Henkel Romania, la un seminar pe tema termoizolarii cladirilor. Grupul german Henkel detine o fabrica in comuna Pantelimon, unde produce adezivi pentru gresie si faianta, sistem de hidro si termoizolatii, gleturi, produse de pardoseli si chituri de rosturi. Capacitatea de productie a fabricii depaseste 200.000 de tone anual, valoarea totala a investitiilor fiind de peste 10 milioane de euro.
Energia pentru incalzire, 80% din consumul casnic
Energia folosita pentru incalzirea locuintelor reprezinta circa 80 % din totalul consumului casnic, potrivit reprezentantilor Baumit Romania. In cazul aplicarii sistemului de termoizolare Baumit, suportul pe care se aplica trebuie sa fie uscat, curat, rezistent. Termoizolarea corecta a peretilor, atunci cand se face la fata exterioara a acestora, asigura, pe langa confortul termic si economisirea energiei, alte avantaje importante, potrivit reprezentantilor Baumit. Astfel, se pozitioneaza punctul de roua (punctul in care vaporii de apa condenseaza) in afara structurii de rezistenta, asigurand astfel un perete in permanenta uscat. Prin aceasta se elimina posibilitatea aparitiei condensului, eventualele degradari ale structurii datorita variatiilor de temperatura si umiditate si se determina disparitia puntilor termice (grinzi, stalpi, etc.) cu efect in reducerea pierderilor de caldura.
Sistemul termoizolant Baumit consta in aplicarea unui polistiren expandat de fatada Baumit EPS. Polistirenul pentru termoizolarea fatadelor este fabricat in exclusivitate din materiale nereciclate si nu mai prezinta tendinte de modificare a formei si dimensiunilor datorita contractiilor ulterioare procesului de fabricatie, precum in cazul polistirenului expandat obisnuit. O alta tehnologie utilizata pentru termoizolarea cladirilor este cea utilizand polisternul extrudat, un material mai dur decat polistirenul expandat.
Unul dintre putinii producatori de polistiren extrudat de pe piata locala este compania greceasca Atlas Corporation. Firma a finalizat anul acesta o investitie de 5,5 milioane euro pentru constructia unei fabrici de polistiren extrudat in zona Tunari din nordul Capitalei. Unitatea are o capacitate de productie de 150.000 metri cubi anual si va incepe productia in acest an. Polistirenul expandat este usor de taiat cu unelte simple, rezistent la deteriorare sub actiunea radacinilor, curat, inodor si neiritant pentru piele.
Piata materialelor termoizolante are rate de crestere anuale de circa 30-35%, cu mult peste media pietei. Mai mult, produse precum polistiren expandat si polistiren extrudat inregistreaza cresteri de circa 50% pe an.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8806
Diferență: 0,0266
Ieri: 4.8793
Azi: 4.8447
Diferență: 0,9144
Ieri: 4.8008
Azi: 5.7514
Diferență: -0,5619
Ieri: 5.7839
Azi: 5.0668
Diferență: 0,6816
Ieri: 5.0325