Business Hi-Tech

Allied Telesyn: Vrem o cifra de afaceri de 4,6 mil. dolari

16.05.2006, 00:00 16

Allied Telesyn, companie japoneza producatoare de echipamente de retelistica si telecomunicatii, a obtinut pe plan local venituri de patru milioane de dolari (3,1 mil. euro) in 2005 si estimeaza pentru acest an o majorare cu 15% a cifrei de afaceri.

"Corega, compania sora a Allied Telesyn si care se adreseaza utilizatorilor casnici si companiilor mici, a avut anul trecut in Romania venituri de 750.000 de dolari", a spus Dragos Marinescu, directorul general al filialei locale a companiei. Corega va avea o crestere a afacerilor de 30-35% in 2006, a estimat Marinescu.

Piata locala de echipamente pentru retele de calculatoare este de pana la 100 de milioane de euro, conform lui Marinescu. "Nu pot sa fac o estimare exacta din cauza faptului ca nu exista niste studii realizate de companiile de cercetare a pietei pe acest segment de piata", a declarat el.

Allied Telesyn este prezenta in Romania de trei ani prin reprezentanta proprie. Compania activeaza pe piata locala din 1994 prin intermediul partenerilor: Genesys, MB Distribution si Tornado Systems. Dragos Marinescu, noul director al companiei, a activat in cadrul firmelor Datek Telecom, Romus Industries si Genesys si l-a inlocuit in functie pe Dorin Ostaficiuc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO