Business Hi-Tech

ANIS zugrăveşte în termeni dramatici impactul taxării veniturilor programatorilor, care se va aplica pentru circa 80.000 de oameni din cei 104.000 care beneficiau de scutire: „scoate România de pe harta competitivităţii, o eroare de politică economică, periclitează dezvoltarea pe termen lung, o frână fără precedent”

ANIS zugrăveşte în termeni dramatici impactul taxării...

Autor: Adrian Seceleanu

01.08.2023, 18:32 1563

ANIS, puternica Asociaţie Patronală a Industriei de Software şi Servicii, critică în termeni duri decizia Guvernului de a impozita veniturile programatorilor începând din luna septembrie, zugrăvind un tablou dramatic al impactului pe care îl va avea această decizie atât pentru industria de IT cât şi în general pentru economie şi societate.

„Coaliţia de guvernare alege să pericliteze viitorul industriei IT şi atuul României în acest sector la nivel regional şi global prin măsuri fiscale discutate fără consultarea reprezentanţilor industriei, cu aplicabilitate imediată, fără respectarea niciunui principiu din Codul Fiscal”, acuză ANIS.

„ANIS atrage atenţia că prin continuare intenţiilor actuale decidenţii riscă să scoată România de pe harta competitivităţii la nivel regional, cu ţări precum Bulgaria şi mai ales Polonia care vor profita la maximum pe termen mediu şi lung de această decizie inopinată”, au mai spus reprezentanţii asociaţiei.

În declaraţia sa Mihai Matei, preşedintele ANIS acuză o „frânare” a unui proces prin care România ar fi urmat să devină un „hub regional de inovare şi transformare digitală” - termen utilizat intens în ultimii ani de gigantul american Microsoft în comunicările oficiale referitoare la piaţa din România.

„Noile măsuri propuse de actualul Guvern pun o frână fără precedent procesului de transformare a României într-un hub regional de inovare şi transformare digitală, cu repercusiuni pe termen lung şi foarte lung, mai ales în lipsa altor măsuri de susţinere a dezvoltării acestei industrii strategice şi constituie o eroare de politică economică şi un mare pas înapoi în dezvoltarea economică a României”, afirmă Mihai Matei, Preşedintele ANIS.

ANIS critică critică în termeni duri decizia Guvernului mergând până la a susţine că taxarea veniturilor de peste 10.000 de lei ar fi „aproape echivalentă cu eliminarea facilităţilor”, chiar dacă în realitate veniturile taxate sunt doar cele care trec de pragul de 10.000 de lei, conform propunerilor Guvernului vehiculate în acest moment.

„Impozitarea veniturilor salariale din IT peste pragul de 10.000 de lei brut este aproape echivalentă cu eliminarea facilităţilor per ansamblu, măsura fiind aplicabilă la aproximativ 80% din numărul celor 104.000 de specialişti IT care beneficiau de scutire, însă va aduce un beneficiu marginal la buget de maximum 0,4 miliarde de lei anual”, conform comunicatului ANIS.

ANIS susţine că schimbările nu vor putea fi „absorbite rapid” în strategia companiilor într-un interval atât de scurt. „În contrapartidă, aceste măsuri fiscale, cu aplicabilitate într-un termen extrem de scurt – septembrie 2023, nu vor putea fi absorbite atât de repede în strategiile companiilor IT active în România şi vor avea impact puternic negativ în special asupra organizaţiilor locale din centre urbane precum Cluj Napoca, Timişoara, Iaşi, alături de Bucureşti. Industria de IT din România a crescut de 3 ori mai repede decât media naţională în ultimii 10 ani, acest lucru datorându-se atât investiţiilor pe care mediul privat le-a făcut în educaţia specialiştilor, cât şi facilităţilor fiscale şi a stabilităţii pe termen lung oferită companiilor de această măsură.”

Scutirea de impozitul pe venit a programatorilor a fost introdusă la începutul anilor 2000 de cabinetul condus de Adrian Năstase (PSD).
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24