Despre iPhone 5 se aude că va fi lansat undeva în cursul acestui an, un anunţ oficial fiind aşteptat în iunie, la conferinţa internaţională a dezvoltatorilor Apple.
Bazându-se pe ultimele zvonuri despre viitorul iPhone şi pe propriile intuiţii, un designer din Ohio pe nume Jon Fawcett a creat câteva imagini cu posibilul concept al telefonului, scrie site-ul de tehnologie Mashable.com. De pildă, unul dintre zvonuri se referă la faptul că iPhone 5 va fi confecţionat din LiquidMetal, un aliaj metalic uşor ca plasticul, dar rezistent ca aluminiul, graţie căruia telefonul va fi mai uşor şi va avea un profil mai subţire.