Radu Apostolescu, vicepreşedintele eMag, declara în toamna anului trecut în cadrul forumului ZF Digital 11 organizat de Ziarul Financiar că se aşteaptă ca peste cinci ani să înregistreze afaceri de un miliard de euro.
"Ne aşteptăm ca peste cinci ani să avem afaceri de un miliard de euro, dar nu numai în România, ci şi pe alte pieţe. Anul acesta businessul este de 150 mil. euro, în creştere cu 50% faţă de anul trecut, într-o perioadă în care piaţa creşte cu 10%. Suntem mai profitabili ca anul trecut".
"Putem spune că criza ne-a ajutat şi ne ajută în continuare, deşi ne creează şi frustrări, dar mai mult ne ajută pentru că scoate în faţă mai multe avantaje ale noastre. Oamenii nu mai au destui bani şi caută alternative. Foarte mulţi clienţi veneau la noi, deşi noi le duceam produsul la uşă. Aşa a apărut ideea showroom-urilor. Cei care vin în showroom, vin direct ca să cumpere, nu să se uite ca în magazine. Când am deschis showroom, încrederea în noi a crescut imediat. Rata de conversie, adică câţi dintre vizitatori cumpără într-o lună s-a triplat în Iaşi după ce am deschis showroom. Dacă există şi o prezenţă fizic, lumea are încredere", a mai adăugat Apostolescu.
Vicepreşedintele companiei a mai adăugat că "doar 5% dintre clienţi plătesc cu cardul, dar asta pentru că nimeni nu a făcut nimic în sensul încurajării plăţii cu cardul, băncile ar trebui să facă acest lucru, dar ele au descurajat plata cu cardul pentru că trebuie să dezvolte departamente întregi, iar ele preferă să nu o facă.O să mergem şi spre Bulgaria, sperăm că la anul. Livrarea se va face din România, dar va fi un site dedicat, vor fi produse dedicate, însă totul va fi operat tot de aici. E mai uşor să livrezi la Sofia decât la Baia Mare. Tatonăm şi pieţele occidentale.Dincolo de vânzări este zona de influenţă a online-ului. La o conferinţă din State am aflat că la ei 9% din retail este online. Pe electroIT procentul este la 50%. Faţă de acel 9%, încă 30% din piaţă este influenţată dramatic de online. Oamenii se informează pe online înainte să cumpere. 80% dintre cei care se informează se duc în magazine să cumpere. Aici este potenţialul"
"Internetul este o mare democraţie. Eşti forţat de piaţă să fii democratic. Toate aceste clasamente, review-uri făcute de clienţi sunt foarte democratice", a mai spus el.
Printre planurile eMag anunţate deRadu Apostolescu în cadrul forumului ZF Digital 11 , se numără extinderea vânzărilor şi pe segmentul vestimentar.
"Vrem să vindem şi haine, suntem în discuţii, analizăm", a spus Apostolescu. "Problema nu este la noi, este la a găsi un partener care să facă faţă la livrări mari.